Trupul șefului IPJ Vrancea, "înghițit" de Siret, a fost găsit

250
1
Trupul șefului IPJ Vrancea,

Articole recomandate

Trupul neînsuflețit al cms șef Tomiță Lazăr, dat dispărut de duminică seara, după ce a fost înghițit de apele Siretului, a fost găsit la balastiera de la Vadu Roșca, la zece kilometri de la locul unde comisarul șef a fost luat de ape.

Un angajat al balastierei a văzut trupul plutind pe apă, l-a tras aproape de mal și a sunat la 112, conform Adevărul.

"În jurul orei 5.30, când să treacă colegul meu cu barca peste Șiret ca să mă ia, că eu sunt de la Ivești și fac naveta peste Șiret, l-a văzut plutind pe apă. Trupul se ducea la vale. S-a dus cu barca după el, l-a legat cu o sârmă și l-a tras către mal, că dacă îl lasa îl pierdea de tot. L-am adus pe mal, am sunat la 112 și apoi au venit autoritățile", a declarat paznicul de la balastiera Vadu Roșca.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, Cristina Dută, polițistul a fost identificat la o distanță de aproximativ zece kilometri față de locul unde s-a semnalat dispariția.

Tomiță Lazăr, în vârstă de 54 de ani, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale, este dat dispărut de duminică seara, după ce acesta a fost "înghițit" de apele râului Siret. Polițistul se afla duminică după-amiază, cu familia, la un picnic în zona unei balastiere din comuna Biliești. Fiind o vreme caniculară, fiica cea mică a sa, în vârstă de 24 de ani, a intrat în apă să se răcorească, deși nu știa să înoate.

Observând că fata se află în pericol, comisarul șef Lazăr a intrat în apă după ea, reușind să o împingă spre mal. Polițistul nu s-a mai putut salva, fiind tras în apă de curenții puternici care se creează în acea. Oamenii aflați pe marginea apei au reușit doar să preia fata și să o scoată la mal, însă polițistul a fost luat de curenți.

Comentează știrea

daniel
23 iulie 2015
Castiga bani cu noi!!

Urgent! Castiguri chiar din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam de urgenta, pentru colaborare, persoane foarte serioase si interesate sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time) imediat, din prima luna, cu o activitate usoara, in timpul liber sau full-time, la alegere. Va rugam sa solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: dannytamas@ yahoo.com cu text Info

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9452 secunde