"Trenurile Soarelui" încep să circule, de luna aceasta, spre litoral

376

Articole de la același autor

Ca în fiecare an, în această perioadă se vor pune în mișcare "Trenurile Soarelui", în cadrul programului estival de transport al CFR Călători. Acestea vor circula începând cu data de 29 iunie, până la data de 9 septembrie, când peste 40 de trenuri vor asigura, zilnic, legături directe din toată țara, către stațiunile de la Marea Neagră, către Delta Dunării și retur. 


O călătorie București - Constanța costă 59,6 lei la tren IR, clasa a II-a. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziționat online, se mai adaugă o reducere de 5%. 


În perioada programului estival de transport, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio, la tarife de tren Regio.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4059 secunde