Trei cetățeni din Nepal, depistați în timp ce încercau să intre, fraudulos, în România

135
Trei cetățeni din Nepal, depistați în timp ce încercau să intre, fraudulos, în România - 15584200492945713s4-1558423528.jpg

Articole recomandate

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au depistat trei cetățeni din Nepal, care încercau să treacă ilegal frontiera în Serbia, având dreptul de ședere expirat în România.


În data de 20.05.2019, ora 10.30, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia, aflat in misiune de supraveghere a frontierei de stat, a observat pe direcția localității de frontieră Clarii Vii, la aproximativ 100 m de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos, spre granița cu Serbia.


Imediat, polițiștii de frontieră au declanșat o acțiune specifică, în urma căreia i-au depistat pe cei trei cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă. Persoanele în cauză au fost preluate și transportate la sediul Poliției de Frontieră, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, având dreptul de ședere pe teritoriul României expirat, din data de 14.05.2019. Aceștia au declarat că au recurs la această metodă întrucât doreau să ajungă în state din vestul Europei. 


În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei tineri fiind preluați de Centrul de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7007 secunde