În week-end, la Constanța

Traian Băsescu a sărbătorit 35 de ani de la finalizarea studiilor

941
2
Traian Băsescu a sărbătorit 35 de ani de la finalizarea studiilor - basescuacademie-1314559868.jpg
Președintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit, sâmbătă, la Constanța, cu foștii săi colegi de facultate, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la terminarea studiilor.

Traian Băsescu a ajuns la reuniune la ora 10.00 și a fost întâmpinat de o gardă de onoare și o fanfară. Șeful statului a venit la Constanța cu un elicopter.

Ceremonia avut loc la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", unde studenții promoției 1976 și profesorii au depănat amintiri. După strigarea catalogului, cei prezenți au ieșit în curtea Academiei și au făcut fotografii. Mai mult, șeful statului s-a fotografiat și cu nepoții unor colegi, care au vrut cu orice preț o amintire cu președintele.

Printre altele, președintele Băsescu a afirmat că Academia Navală construiește caractere tari, cu mentalitate de învingător, iar educația primită acolo l-a influențat în cariera de politician.

"Aici e o școală care construiește bărbați chiar și dintre studenții care sunt femei! Construiește oameni care sunt educați în mentalitatea învingă-torului. El știe că trebuie să ajungă la portul de destinație indiferent ce i se întâmplă pe mare, că e furtună, ciclon, incendiu la bord sau avarie la compartimentul mașini", a explicat președintele, întrebat ce sfaturi poate oferi pentru cei care doresc să urmeze o carieră în Marină.

Șeful statului a mai adăugat că educația primită poate părea ciudată pentru cei care n-au ales această meserie.

"Ceea ce îți inspiră Academia pe urmă consolidezi în anii în care te afli pe mare și devii de neschimbat când ajungi politician", a completat Băsescu.

v v v

Președintele a povestit și despre anii petrecuți pe mare, când a avut parte de cea mai dură școală de marinărie.

"Am fost în Mediterană, Alexandria-Beirut, și când trebuia să intrăm în Cipru, la Limassol, a început conflictul turco-cipriot și s-a renunțat la intrarea în Limassol, dar am stat în mare timpul care era alocat escalei și era un comandant al divizionului Vele, se numea Moisiuc. Cred că a făcut cea mai dură școală de marinărie cu noi, începând de la ora 11 seara și până la 4-5 dimineața, aproape din două în două ore, ne urca sus în arboradă, la 44 de metri, și ne cobora pe partea cealaltă", a povestit Traian Băsescu.

Acesta a mai spus că, la Constanța, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la absolvirea Academiei Navale, s-a întâlnit cu o parte a colegilor săi, inclusiv cu unul care a venit din Statele Unite ale Americii și pe care nu l-a mai văzut de 35 de ani.

Băsescu a apreciat că, deși astfel de întâlniri cu colegii au existat în fiecare an, "parcă la 35 de ani este ceva în plus".

v v v

Seara a continuat cu petrecerea organizată de Traian Băsescu la vila de protocol de la Neptun. La festivitate, au fost prezenți aproximativ 70 de absolvenți, în anul 1976 terminând facultatea 214 studenți.

Pentru masa care a fost organizată la vila de la Neptun, au contribuit toți colegii cu câte 200 de lei, iar de meniu s-a ocupat o firmă de catering.

Comentează știrea

rex
29 august 2011
comemorarea hahaitului hidos si urat mirositor

era mai frumoasa o comemorare. hahaitul i-a invitat si ei si-au platit consumatia!!! si curcile rad de aceasta informatie!!

Constanteanu Moldoveanu
29 august 2011
Corect ca si-au platit toti meniul !!

Normal ca trebuiau sa isi plateasca meniul, da-o incolo sint oameni cu stare, navigatori !! Si oricum sa vezi ce urla presa daca platea Base tot: ca de unde, ca de la bugetul nostru hehehe...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4273 secunde