€ 4.6658
£ 5.3102
$ 4.0493

Mai multe ştiri online:

Tragedii rutiere, la Constanța! Un cuplu de tineri va face nunta în cer

Ştire online publicată Marţi, 14 Noiembrie 2017. Autor: Sorin HULUBEI
Sfârșit tragic de săptămână pe drumurile din municipiul și județul Constanța. Cinci persoane au decedat în urma a două accidente extrem de grave, printre care se numără și un cuplu care se afla în prag de nuntă.

Octavia Ardelean și Alexandru Caracaș erau proaspăt logodiți și plănuiau să facă o nuntă ca-n povești. Nici prin cap nu le trecea că, într-o clipă, toate speranțele aveau să le fie năruite, din cauza unui moment de neatenție. Duminică, cuplul se afla într-un autoturism marca BMW, care circula între localitățile Mihail Kogălniceanu și Ovidiu. La un moment dat, șoferul unui microbuz de transport marfă, care venea din sens opus, a intrat pe contrasens, iar impactul frontal a fost devastator.

Vasile Piștale, șoferul microbuzului, în vârstă de 65 de ani, a rămas încarcerat, în stare inconștientă. În aceeași stare se aflau Octavia și Alexandru, pompierii și cadrele medicale SAJ Constanța intervenind contracronometru pentru a le salva viețile celor trei victime prinse între fiarele contorsionate ale autovehiculelor, aflate în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, Octavia Ardelean, Alexandru Caracaș și Vasile Piștale au fost declarați decedați. Traficul pe DN2A a fost blocat, iar la fața locului a intervenit și elicopterul SMURD, care a preluat un pasager din autoturismul BMW, aflat în stare gravă.

Cu mașina în sediul ISU

În noaptea de duminică spre luni, un alt accident mortal a avut loc, chiar în fața sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, pe strada Mircea cel Bătrân. În urma accidentului, Nicolae Rusu, în vârstă de 29 de ani, și Ștefania Hurmuz, de 20 de ani, și-au pierdut viața. Cei doi erau colegi de serviciu și se aflau în aceeași mașină.

Nicolae Rusu conducea un autoturism Ford, pe strada Decebal, iar la intersecția cu strada Mircea cel Bătrân nu a acordat prioritate de trecere, fiind lovit din lateral de către un autoturism marca Audi Q5, condus de Mariam Ș., în vârstă de 20 de ani. După impact, autoturismul Ford a intrat în sediul ISU „Dobrogea”, în timp ce Audi-ul a fost proiectat într-un stâlp și, ulterior, în alte două autoturisme parcate.

Nicolae Rusu și Ștefania Hurmuz au intrat în stop cardio-respirator și nu au mai putut fi resuscitați de medici. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă, se poate observa că tânăra aflată la volanul autoturismului Audi circula cu viteză.

„Ne-ați părăsit prea devreme și, cu voi, toate visele noastre“

Pe paginile personale de Facebook, fratele și cumnata lui Alexandru Carataș au scris mesaje pline de durere, prin care îi plâng pe cei doi tineri cu care viața nu a fost deloc dreaptă, luându-i mult prea devreme de lângă cei care-i iubeau.

„Ai plecat prea repede de lângă mine scumpul meu frățior, nu am apucat să-ți spun pentru ultima dată cât de mult te iubesc, ne-ați chemat la voi de atâtea ori și nu am venit, acum stau și regret tot ce am făcut, de fiecare dată când ne mai certam și ne supăram, dar nu mi-am imaginat niciodată că o să mă lași singur pe această lume, încă aștept să apari să mă îmbrățișezi încă o dată, spuneam amândoi că ne vom face case unul lângă celălalt, dar ne-ați părăsit prea repede și odată cu voi și toate visele noastre”, este mesajul sfâșietor al fratelui lui Alexandru.

La rândul ei, cumnata lui Alexandru Caracaș a lăsat, de asemenea, un mesaj emoționant.

„Îți amintești când ți-am spus că tu pentru mine ești fratele pe care mi l-am dorit întotdeauna, dar nu l-am avut niciodată? Așa este. Tu ai fost mai mult decât cumnatul meu, mai mult decât prietenul meu, vei rămâne întotdeauna fratele meu mai mare”.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8931 secunde