Tragedie! Pompier dat afară de la ISU Dobrogea, găsit spânzurat

3482
5
Tragedie! Pompier dat afară de la ISU Dobrogea, găsit spânzurat - unfostpompierisaspanzurat-1414694143.jpg

Articole de la același autor

Dramă în municipiul Medgidia: un bărbat de 33 de ani a fost găsit spânzurat în curtea locuinței sale. Descoperirea macabră a fost făcută de rude, care au alertat imediat autoritățile, la Serviciul unic de urgență 112. La fața locului a ajuns o ambulanță, dar cadrele medicale nu au mai putut face nimic.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul, identificat ca fiind Florin Daniel Gheorghiță, nu a lăsat niciun bilet de adio, prin care să-și justifice gestul extrem. Dar rudele spun că în ultima perioadă era deprimat, căci nu reușea să-și găsească de muncă.

Florin Daniel Gheorghiță a fost angajat al SMURD Cernavodă, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, dar la începutul acestui an a fost disponibilizat. El a făcut parte din lotul de aproximativ 160 de pompieri concediați de la ISU Dobrogea, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care le-au fost anulate foile de concurs și actele de încadrare în funcții, stabilindu-se că cele în baza cărora s-au angajat în 2007 au fost falsificate.

Potrivit oamenilor legii, cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență, în afara mărcii traumatice din zona gâtului, specifică în cazul spânzurării. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Medgidia, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. 

Comentează știrea

Dediu
31 octombrie 2014
Dumnezeu sa-l ierte!

Cand oamenii sunt tratati ca niste bucati de lemne de niste oameni cu rumegus in capete,cam asta se intampla.In Romania,concedierea este de foarte multe ori o forma de condamnare la excluziune sociala si la moarte. Asta este purul adevar. Pacat.

ion
31 octombrie 2014
judecatori judecati

judecatorii care au dat acea decizie sa traiasca cu acesta moarte pe constiinta!

Un fost coleg
31 octombrie 2014
....

Jianu , Vladut , cum va simtiti ? Uitati-va in ochii parintilor acestui baiat si spuneti-le ca ati facut tot ce se putea pentru a nu fi trecut in rezerva , in urma unui proces in care nu a fost niciodata citat , nu i s-a oferit dreptul la aparare si a avut singura vina de a participa la un examen pe care fosta conducere n-a fost in stare sa-l organizeze corect . ISU Dobrogea s-a delimitat total de cei pe care i-a avut aproape 7 ani in subordine , carora le cerea intotdeauna sa-si riste viata pentru salvarea cetatenilor , sa dea dovada de curaj si altruism . Adica exact ce v-a lipsit dumneavoastra la momentul acela , domnilor . Poate astazi Florin ar fi iesit din tura si l-ar fi asteptat acasa o sotie si un copil caruia sa-i povesteasca ce a facut tati la munca . Mi-as dori ca in fiecare dimineata , cand va treziti , sa simtiti macar pentru un minut ce e e in sufletul acestor oameni , care si-au pierdut copilul din cauza unei justitii incorecte si a nepasarii dumneavoastra . Odihneste-te in pace , prieten drag !

......
31 octombrie 2014
...........

.De ce sa il ierte? Poate invers. cica DumneZeu te ajuta la necaz, te ajuta pe naiba... DUmneZeu da sfaturi la fel ca totii Zeii de pana acum. Va joaca biserica cum vrea, sunteti niste oi ametite de minciunile bisericesti.

Răspuns la: Dumnezeu sa-l ierte!
Adăugat de : Dediu, 31 octombrie 2014
Cand oamenii sunt tratati ca niste bucati de lemne de niste oameni cu rumegus in capete,cam asta se intampla.In Romania,concedierea este de foarte...
EscorteDinRomania.ro
1 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Luni, 20 Octombrie 2014
Stire din Eveniment : Bărbat găsit mort în cadă
Vineri, 17 Octombrie 2014
Stire din Eveniment : Spânzurat la marginea Constanței
Pagina a fost generata in 0.3189 secunde