TRAGEDIE! Două surori, de 11 și 12 ani, AU DISPĂRUT ÎN DUNĂRE! Sunt căutate de scafandri

433

Articole de la același autor

Echipe de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila se află, marți dimineață, 22 iunie, în zona portului din orașul tulcean Isaccea, unde au reluat căutările pentru găsirea a două surori, dispărute în Dunăre.

Cele două fetițe au 11 și respectiv 12 ani și, potrivit autorităților, luni după-amiază, 21 iunie, în jurul orei 16.00, au căzut în apele Dunării. Din primele informații, copila de 11 ani ar fi alunecat și a căzut în apă, iar sora ei a intrat după ea, pentru a o scoate la mal.

Încă din cursul după-amiezii de luni la fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri și scafandri, din Tulcea și Brăila, cu o barcă pneumatică, dar și un elicopter de la SMURD Galați. La fața locului au ajuns și cadrele medicale și polițiștii.

În seara zilei de luni, căutările au fost întrerupte, în jurul orei 21.40, la lăsarea întunericului, dar au fost reluate marți dimineață, la prima oră. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6071 secunde