€ 4.7625
£ 5.4024
$ 4.2638

Mai multe ştiri online:

Tragedie de Crăciun. Un actor celebru a încetat din viață

Ştire online publicată Marţi, 26 Decembrie 2017. Autor: Cuget Liber Online.
Tragedie de Crăciun. Un actor celebru a încetat din viață. Este vorba despre Ion Abrudan care s-a stins din viață în a doua zi de Crăciun, pe masa de operație. Actorul a suferit luni un infarct, în urma căruia a fost transportat de urgență cu elicopterul la Timișoara, unde a murit pe masa de operație, în urma unei complicații, scrie bihon.ro. 




Ion Abrudan s-a stins în dimineața celei de a doua zile de Crăciun. Luni noaptea a suferit un infarct, a fost dus cu elicopterul la Timișoara, dar în urma unor complicații a murit pe masa de operație. Fiica sa, vedeta de televiziune Crina Abrudan, și-a întrerupt vacanța în Dubai pentru a fi la căpătâiul tatălui său. Vestea a căzut ca un plumb peste sufletele celor care l-au cunoscut și iubit.

Actorul Ion Abrudan s-a născut în Oradea, în anul 1938, pe 29 martie. A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, pe care l-a absolvit în 1963. A studiat la clasa profesoarei Dina Cocea, avându-i colegi pe Gheorghe Dinică și Marin Moraru. După absolvirea institutului a fost repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț. Dar și-a dorit să se întoarcă în orașul natal, la teatrul din Oradea, pe care l-a slujit cu drag până în ultima clipă a vieții.

A predat câțiva ani Istoria Teatrului Universal la Secția Actorie din cadrul Facultății de Muzică a Universității din Oradea.

La teatrul din Oradea a jucat sute de roluri, de la dramă, la comedie. A lucrat cu regizori ca: Nicoleta Toia, Alexandru Colpacci, Szombati Gille Otto, Alexandru Darie, Sanda Manu, Alexander Hausvater, Radu Penciulescu, Victor Ioan Frunză și alții. A jucat până în ultima clipă pe scena teatrului orădean. Ultimul să spectacol a fost săptămâna trecută, „Scripcarul pe acoperiș”

Managerul Teatrului Regina Maria a primit cu mare tristețe vestea trecerii în neființă a actorului Ion Abrudan: „Este o pierdere foarte mare pentru teatrul nostru. De obicei se spune că a fost un actor deosebit, un actor cu mare succes la public. Eu pot să spun doar că a fost un mare actor care s-a bucurat de o carieră cu adevărat strălucitoare. Ne va fi foarte greu fără el, și în primul rând ne gândim că a fost unul dintre actorii care a jucat până în ultima clipă. Săptămâna trecută a jucat în ‘Scripcarul pe acoperiș’. Nimic nu părea să fie în neregulă, dar iată că inevitabilul s-a produs”.

Fostul secretar literar al teatrului, Elisabeta Pop, mărturisește cu durere: „Am aflat de la soția lui. E o mare pierdere. Știu că era la al doilea infarct. I-am spus de atâtea ori să se protejeze dar el îmi spunea ‘Câte zile am, atâtea am. Nu mă interesează, eu am să joc””

După ce se vor finaliza actele de către familie și se va ști data înmormântării, trupul său va fi depus la Teatrul Regina Maria pentru ca toți cei care l-au cunoscut și iubit, să își poată lua rămas bun, Dumnezeu să îl odihnească în pace.


sursa: realitatea.net


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7315 secunde