TRAGEDIE. Bătrână de 96 de ani, ARSĂ DE VIE ÎNTR-UN INCENDIU!

358
TRAGEDIE. Bătrână de 96 de ani, ARSĂ DE VIE ÎNTR-UN INCENDIU! - e67256e1d4db422ca8eef74161697a62-1630931312.jpg

Articole de la același autor

Luni, 6 septembrie, în jurul orei 12:35, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină la un incendiu, anunţat prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, produs la o casă din municipiul Tulcea, situat pe strada Griviței. La fața locului s-au deplasat de urgență 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și 1 echipaj SAJ, cu medic. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta într-un dormitor, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, iar în interior se afla o persoană carbonizată( femeie, în vârstă de 96 de ani). Pompierii au lichidat prompt incendiul și au acționat pentru evacuarea fumului.

În urma producerii evenimentului au fost afectate 3 încăperi( un dormitor, un hol și o bucătarie) și bunurile din interiorul acestora, fiind salvate casele învecinate. La locul evenimentului au fost prezenți și lucrători din cadrul IPJ și IJJ Tulcea. Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spații închise (o candelă sau lumânare a fost lăsată nesupravegheată).

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,ucidere din culpă” și ,,distrugere din culpă”.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incendiului.

Din primele informații, femeia era imobilizată la pat și era singură în locuință în momentul producerii incendiului. Apelul către 112 a fost dat de un vecin.

Pentru evitarea astfel de tragedii, pompierii recomandă:

Asigurați-vă că lumânarea sau candela stă vertical și că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să lase să cadă picături de ceară fierbinte;

Nu lăsați lumânările sau candela aprinse dacă trebuie să părăsiți încăperea. Cel mai bine este să le stingeți pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;

Amplasați întotdeauna lumânările sau candela pe o suprafață netedă rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate lumânările sau candela pot topi suprafețele din material plastic pe care sunt așezate;

Nu vă aplecați asupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;

Nu amplasați lumânările sau candela aprinsă foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde ușor (mobilier, perdele, ziare);

Aveți grijă să nu amplasați lumânările sau candela aprinsă în locuri unde pot ajunge copiii și animalele, pentru a nu le răsturnă și provoca incendii;

Stingeți întotdeauna lumânările sau candela, înainte de a le muta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7562 secunde