Tragedie. A murit după ce a căzut de la o înălțime de peste 15 metri

126
Tragedie. A murit după ce a căzut de la o înălțime de peste 15 metri - ambulantafetitatibanamoartamirun-1471423196.jpg

Articole recomandate

Un muncitor din Dâmbovița, care lucra ca dulgher la construcția unui bloc de locuințe din Pitești, a murit, azi, după ce a căzut de pe o macara, de la o înălțime de peste 15 metri.

Bărbatul în vârstă de 24 de ani venise în urmă cu trei luni din Dâmbovița, împreună cu tatăl și fratele său, să muncească la construcția unui bloc din Pitești.

Deși lucra ca dulgher, nu ca macaragiu, tânărul s-a urcat pentru prima dată pe macara să lege câteva cabluri.

Martorii spun că el s-a dezechilibrat și a căzut pe ciment, de la o înălțime de peste 15 metri.

Un echipaj de terapie intensivă mobilă a ajuns la fața accidentului, dar medicii nu au avut cum să-i mai salveze viața muncitorului.

"Am fost solicitați la un pacient căzut de la înălțime. Din păcate, când am ajuns noi, nu am putut decât să constatăm decesul. Căderea a fost de la înălțime mare, de la peste 15 metri. Avea traumatism cranio-cerebral sever", a declarat Marius Pascu, medic pe echipajul de terapie intensivă mobilă.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș au deschis o anchetă pentru a stabili dacă bărbatul lucra în baza unui contract legal.

Și polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate condițiile în care a avut loc accidentul.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2574 secunde