Traficantul de droguri prins lângă Liceul Virgil Madgearu ținea drogurile sub pat!

679
3
Traficantul de droguri prins lângă Liceul Virgil Madgearu ținea drogurile sub pat! - cannabis-1383299936.jpg

Articole de la același autor

Potrivit reprezentanților Poliției Constanța, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, acționând în vederea combaterii traficului și consumului ilicit de droguri în zona unităților de învățământ de pe raza municipiului Constanța au prins în flagrant, luni, 28 octombrie, Alexandru Lucian Bazan, de 24 ani, împreună cu R.C. de 17 și P.D.F., de 19 ani, toți din Constanța, în imediata apropiere a unui liceu, în timp ce dețineau cantitatea de 25 grame cannabis porționat la aproximativ 1-1,5 grame. Cei trei intenționau să vândă drogurile, pentru care pretindeau suma de 70 lei/gram.

Cercetările s-au extins sub coordonarea procurorilor DIICOT Serviciul Teritorial Constanța, iar în cursul aceleiași zile, în baza autorizației de percheziție emise de Tribunalul Constanța, la domiciliul lui Bazan, sub pat, a fost identificată o pungă ce conținea cantitatea totală de 244 grame cannabis.

Celor trei li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Din cercetări polițiștii au stabilit că Bazan procura drogurile pe relația Spania-România, iar prin intermediul celorlalți doi învinuiți, le vindeau elevilor din mai multe unități de învățământ de pe raza municipiului Constanța.

Comentează știrea

laboutin
24 noiembrie 2013
laboutin

Je dois mentionner que le toebox fonctionne tres étroite et petite, donc si vous avez les pieds larges, il probablement pas la meilleure idée de les porter depuis vos orteils sera en baisse a travers les sangles. J'ai une chambre étroite, ou plus grand A, donc je pense que je peux sortir avec pas tomber sur ces chaussures. Il ya des moments ou mes orteils envie de fuir et je dois passer en arriere si cela fait sens lol. Je déteste orteil sur coup! C'est tres inesthétiques, comme vos seins popping out et ayant aJanet Jacksoncrisis lol. Je ne peux imaginer ceux avec de plus grands pieds et sur le 150s Quoi qu'il en soit, je dois admettre qu'ils ne le couple le plus a l'aise avec toutes les sangles qui se passe, mais bon, je une ventouse pour joliesse! laboutin http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=laboutin

boutique louboutin homme
1 decembrie 2013
boutique louboutin homme

J'étais chez Saks sur le Boxing Day et j'ai trouvé ces ventes sur. Alors j'ai fait ce que je fais habituellement dans ces situations et je me suis demandé, je regrette de ne pas les acheter? Vous connaissez ma réponse! lol Je dois aussi mentionner que je ne fan de la hauteur 120, PAS le 150s parce que la plate-forme épaisse va completement a l'encontre de ce que je pense est délicat et féminin dans une chaussure. Egalement disponible en Oyster satin de Champagne (150) et en cuir verni (120), le daim de la Chartreuse (150), et de satin noir et daim (120 et 150). boutique louboutin homme http://www.ville-bollene.fr/louboutin_chaussures.php?p=boutique louboutin homme

asics mini
2 decembrie 2013
asics mini

Lagernd Sicher einkaufen! Ihr Kauf ist durch den eBay-K bei Bezahlung mit PayPal abgesichert. asics onitsuka tiger golden spark s lyte sneaker sportschuhe d 309 y 9004 der golden spark ist ein zeitloser frischer sneaker von onitsuka der runningschuh ueberzeugt durch seinen angesagten und trendigen retrostyle das obermaterial besteht aus bestem materialmix von synthetik und textil seitlich sind die typischen aufgesetzten streifen aus synthetik angebracht auf der geteilten und sehr weichen zunge ist das onitsuka tiger logo dargestellt der ideale schuh fuer aussergewoehliche auftritte oberm asics mini http://www.strongerbritney.com.ar/asics.php?p=asics mini

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 5.0805 secunde