€ 4.7204
£ 5.2539
$ 4.2231

Mai multe ştiri online:

Tot mai mulți turiști vizitează România! Iată numărul oficial

Ştire online publicată Luni, 17 Decembrie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Numărul turiștilor străini sosiți în primele nouă luni, în România, a fost de 2,21 milioane, iar aceștia au cheltuit 5,24 miliarde lei (1,12 miliarde de euro), cu 12% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).În primele nouă luni ale anului trecut, turiștii străini sosiți în România au cheltuit 4,68 miliarde de lei (1 miliard de euro).


În trimestrul al treilea al acestui an, numărul total de nerezidenți cazați în unitățile de cazare turistică a fost de 938.300 (960.500 în trimestrul al treilea din 2017), iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2,17 miliarde de lei (470.000 de euro), față de 2,03 miliarde de lei (436.000 de euro) în aceeași perioadă a anului trecut.


Principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România în trimestrul al treilea l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (53,1% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 60,3% din total.


”Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (46,9% din numărul total de turiști nerezidenți), dintre acestea evidențiindu-se călătoriile pentru vacanțe (66,6%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități”, se arată în comunicat.


Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (51,4%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (92,6%). Cheltuielile turiștilor nerezidenți în restaurante și baruri au fost de 17,5% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13,3%.


”Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 43,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor și băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri și suveniruri 33,3%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 48,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 37,3% din totalul cheltuielilor pentru recreere”, se arată în comunicat.


Sursa: News.ro


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8288 secunde