Timonier dat în urmărire în Italia, arestat la Constanța

2140
Timonier dat în urmărire în Italia, arestat la Constanța - timonieromor-1616525830.jpg

Articole de la același autor

Un constănțean de 53 de ani a fost arestat preventiv, întrucât pe numele lui există un mandat european de arestare, sub acuzația comiterii de omor calificat și de infracțiuni la regimul transportului naval. Bărbatul, timonier de carieră, a fost pus sub acuzare după ce tancul petrolier pe care era îmbarcat, „Vulcanello”, ar fi lovit un vas de pescuit, fapt ce a dus la moartea celor trei pescari ce se aflau în ambarcațiune.

Incidentul a avut loc în luna mai 2020, aproape de miezul nopții, aproape de coasta San Vito Lo Capo. Potrivit anchetatorilor, cele două ambarcațiuni s-au deplasat o perioadă în paralel pentru ca, la un moment dat, tancul petrolier să lovească vasul de pescuit Nuova Iside. În urma impactului, trei bărbați au murit, în timp ce membrii echipajului de pe tancul petrolier ar fi încercat să ascundă probele. Astfel, anchetatorii le impută faptul că nu au transmis un semnal S.O.S pentru a semnala incidentul, că nu ar fi oprit să acorde primul ajutor, ci și-ar fi continuat deplasarea. Ba mai mult, la aproximativ o săptămână de la incident, responsabilii de pe tancul petrolier ar fi vopsit nava, pentru a ascunde probele impactului.

Anchetatorii au pus sub acuzare patru suspecți: pe Raffaele B., 74 de ani, administrator și reprezentant legal al companiei Augusta Due SRL, Gioacchino C., 45 de ani, comandant al navei „Vulcanello”, Giuseppe C., 26 de ani, ofițer punte III, și Mihai J., 53 de ani, timonier. Marinarul român este acuzat, pe lângă omor, de faptul că nu s-a preocupat, așa cum îi cerea fișa postului, de navigația pe timpul nopții, așa cum impune legislația. Potrivit presei din peninsulă, cadavrul uneia dintre victime nu a mai fost găsit.

Luni, 22 martie, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Constanța l-au depistat pe suspect și l-au reținut. Acesta a fost prezentat magistraților, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă, iar între timp a fost încarcerat în arestul IPJ Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5676 secunde