Stirile zilei de Miercuri, 26 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Țigările electronice și cele care încălzesc tutunul ar putea fi interzise în localuri. "Au efecte nocive"

Ştire online publicată Luni, 16 Aprilie 2018. Autor: Sorin HULUBEI
Fumătorii ar putea primi o nouă veste proastă, după cea din anul 2016, atunci când fumatul a fost interzis în spațiile publice închise. Astfel, mai mulți parlamentari au propus ca interdicția să vizeze și consumatorii de țigări electronice și dispozitive ce încălzesc tutunul. Proiectul legislativ se află în dezbatere la Senat.

Proiectul de lege definește fumatul ca fiind „inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conținut în țigarete, țigări de foi, cigarillos și pipe, precum și inhalarea voluntară a aerosolilor rezultați în urma vaporizării substanțelor cu dispozitive electronice de tip «țigaretă electronică» sau al dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului”, potrivit avocatnet.ro. Practic, față de definiția aplicabilă în prezent, ar apărea pe listă fumatul țigărilor electronice sau încălzite.

România are o rată alarmantă de consumatori, o cincime din populație fumând zilnic. O statistică și mai alarmantă este reprezentată de rata de consumatori minori, fiind peste 220.000 de fumători cu vârsta între 13 și 15 ani. De asemenea, 30% din populația de 15-18 ani fumează, iar 15% dintre fumătorii din România au consumat prima țigară încă de la vârsta de 7 ani. În prezent, un total de circa 5 milioane de persoane fumează, iar 4,4 milioane consumă tutun zilnic.

„Atragem atenția că nu există niciun fel de cercetare fundamentată științific care să ateste că aceste dispozitive prezintă un pericol mai mic pentru sănătate decât produsele clasice din și cu tutun. Propunem o extindere a sensului legii astfel încât prin «fumat» să se înțeleagă orice consum voluntar de fum, vapori sau aerosoli, acest consum fiind interzis în spații publice închise, mijloace de transport în comun, spații închise de la locul de muncă sau în preajma locurilor de joacă pentru copii”, se arată în expunerea de motive a inițiatorilor, senatorii USR Cristian Ghica și George Edward Dircă, alături de deputatul independent Oana-Mioara Bîzgan-Gayral.

Dr. Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a început o campanie prin care dorește să arate că țigările electronice și dispozitivele ce încălzesc tutunul sunt cel puțin la fel de nocive ca țigările obișnuite. De asemenea, un cunoscut medic a afirmat că a fost contactat de reprezentanții unei firme care se ocupă cu vânzarea de dispozitive de fumat, în vederea unei colaborări.

„Propunerea dumneavoastră este pentru mine strigătoare la cer. Pretindeți că știți că sunt un medic cunoscut în online, dar se pare că nu știți pentru ce sunt cunoscut. Vă spun, nicio problemă: le arăt oamenilor, prin tot felul de materiale, ce e sănătos și ce nu pentru ei. Fără perdele sau siropuri. Printre altele, mă opun categoric oricărui tip de fumat. Vă pot trimite imediat cel puțin zece surse cu studii sau articole semnate de medici de calibru, toate arătând efectele nocive ale dispozitivelor promovate de dumneavoastră. Sunt convins că nu vă interesează”, a răspuns medicul Vasi Rădulescu, ca urmare a propunerii de a influența oamenii să aleagă dispozitive pentru încălzit tutunul.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să treacă de Parlament și de șeful statului, iar în final să fie publicată în Monitorul Oficial.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
sambata, 22 septembrie Foto : GALERIE FOTO / ACCIDENT RUTIER GRAV în Constanța. Trei minori au fost răniți 60796 vizite, 0 comentarii GALERIE FOTO / ACCIDENT RUTIER GRAV în Constanța. Trei minori au fost răniți
Social
ieri, ora 19:49 Foto : Munciți, dar neplătiți. Angajați sezonieri, țepuiți de patroni 7561 vizite, 0 comentarii Munciți, dar neplătiți. Angajați sezonieri, țepuiți de patroni
Cultură-Educație
vineri, 21 septembrie Foto : Doliu în învățământul constănțean. A murit o fostă profesoară de la Școala nr. 29 5326 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean. A murit o fostă profesoară de la Școala nr. 29
Sport
vineri, 21 septembrie Foto : "Bijuteria" din spatele șerpăriei! Aventura de a ajunge la Baza Nautică a UMC 3602 vizite, 0 comentarii "Bijuteria" din spatele șerpăriei! Aventura de a ajunge la Baza Nautică a UMC
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8598 secunde