Textile, încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră
Articole recomandate
Pensionară amendată dintr-un motiv ireal! A vrut să facă ceva frumos, dar a ieșit altceva
26 Aprilie 2024
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI. Trebuie să returneze o parte din averea nejustificată
26 Aprilie 2024
Galerie FOTO / DIICOT, Constanța: Patru bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri
26 Aprilie 2024
O minoră din municipiul Constanța a dispărut
26 Aprilie 2024
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 2.300 articole textile, încălțăminte, marochinărie și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care două persoane au încercat să le introducă ilegal în țară.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfășurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru bagaje al unui autocar și al unui microbuz, cantitatea totală de 2.304 articole textile, încălțăminte, marochinărie și parfumuri, bunuri inscripționate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi bărbați, un cetățean turc și un cetățean român, în vârstă de 37, respectiv 51 de ani. Persoanele în cauză au declarat că transportau bunurile pentru diverse persoane și nu aveau cunoștință despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 362.210 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În ambele cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare" faptă prevăzută și pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 20 Februarie 2019
Marţi, 19 Februarie 2019
Prins în timp ce voia să intre în România, cu sute de grame de aur! Bijuteriile i-au fost confiscate
Luni, 18 Februarie 2019
Luni, 18 Februarie 2019
Luni, 18 Februarie 2019
Joi, 14 Februarie 2019
Miercuri, 13 Februarie 2019
Marţi, 12 Februarie 2019
Vineri, 08 Februarie 2019
Miercuri, 06 Februarie 2019