Taximetriștii pirat din Constanța, vânați de polițiștii locali

559
Taximetriștii pirat din Constanța, vânați de polițiștii locali - taxi-1535471410.jpg

Articole de la același autor

Vara, Constanța se umple de taximetriști puși pe căpătuială. Însă nici în-afara sezonului estival nu iartă pe nimeni. Și, dacă ai ghinionul să nu fii atent când te urci într-un taxi, ajungi să plătești cursa de trei, patru ori, chiar și cu ceasul pus.

Polițiștii locali din cadrul serviciilor operative cu atribuții în domeniul siguranței pe drumurile publice și fluenței traficului rutier au desfășurat, luni, 27 august, o acțiune de verificare a legalității desfășurării transportului de persoane în regim de taxi. Au fost vizate îndeosebi persoanele care practică "pirateria" în acest domeniu.

"Astfel, au fost identificate și sancționate contravențional trei persoane care efectuau transport public contracost în zona Gării CFR, fără a deține autorizație taxi emisă de autoritatea publică locală. Cuantumul total al celor trei amenzi contravenționale aplicate persoanelor în cauză a fost de 4.000 lei. Acest gen de acțiuni vor fi organizate în mod sistematic, pentru asigurarea siguranței pasagerilor și menținerea legalității în domeniu", precizează reprezentanții Poliției Locale Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4307 secunde