Taxi-pirat! Turiști hărțuiți și jecmăniți, polițiști copleșiți

Joi, 18 August 2016
897
Problema taximetriștilor pare că a explodat în această vară, fiind depuse nenumărate sesizări în legătură cu prețuri umflate peste măsură, șoferi fără atestat și curse la capătul cărora bonul fiscal nu există. Această problemă nu a apărut în acest an, iar autoritățile știu foarte bine cu ce se confruntă. Atât Poliția Locală Constanța, cât și Poliția Rutieră au organizat acțiuni pe această linie, însă fenomenul nu dispare. Este vorba despre un cumul de probleme și o lipsă a responsabilității, care se va răsfrânge în final asupra turismului.  Turiștii care au tranzitat în perioada sezonului estival Gara CFR Constanța au fost (și sunt) asaltați și hărțuiți de taximetriști gata să-i urce în autoturism direct de pe peron, dacă s-ar putea. Printre ei, sunt și mulți "pirați", adică persoane care nu dețin atestat pentru a exercita această meserie. Reprezentanții Poliției Locale susțin că au loc acțiuni în fiecare zi pentru verificarea acestei activității. 


"Se intervine zilnic pentru verificarea activităților de taximetrie și se acordă sancțiuni atunci când se constată nereguli. Se acționează în municipiul Constanța, inclusiv în zona Gării, dar și în stațiunea Mamaia, acolo unde sunt sesizări și când se fac acțiuni împreună cu Poliția Rutieră. Au fost aplicate sancțiuni pentru efectuarea transportului de persoane cu taxi fără a avea apara-tul de taxare, pentru inexistența listei de prețuri la bordul mașinii", a declarat, pentru "Cuget Liber", Dan Baltag, șef serviciu siguranță rutieră din cadrul Poliției Locale Constanța. 


19 sancțiuni în două zile 
Pentru a da crezare declarației de mai sus, a trebuit să verificăm raportul de activitate al Poliției Locale și am putut constata că, în doar două zile, 6 și 7 august, au acționat patru echipaje, în stațiunea Mamaia, în colaborare cu echipajele Serviciului Rutier Con-stanța, pentru verificarea autovehiculelor în regim taxi. Astfel, au fost aplicate 19 sancțiuni, iar în perioada 1-7 august, în total, au fost aplicate 24 de sancțiuni conducătorilor auto în regim taxi. Controalele comune ne-au fost confirmate și de către Serviciul Rutier Constanța. 


"Noi ne axăm mai mult pe abaterile dinamice în trafic, con-travenții care au un grad mare de periculozitate în trafic, scopul fiind acela de a reduce accidentele. Bineînțeles că, după ce sunt sancționați pentru abateri în trafic, cu această ocazie se verifică și dacă taximetriștii sunt în legalitate", a precizat comisarul șef Con-stantin Dancu, comandantul Poli-ției Rutiere Constanța. 


Unde este problema? 
Activitatea ilegală este sancționată prin contravenție, întrucât Legea 38 nu prevede alte sancțiuni. Ce-i drept, Serviciul Rutier poate ridica plăcuțele de înmatriculare și să rețină certificatul de înmatriculare în anumite situații, însă taximetriștii nu reprezintă o prioritate în acest moment. De ce? Pentru că, ase-menea Poliției Locale, și Serviciul Rutier se confruntă cu mari probleme de personal, iar în aceste condiții, misiunile tre-buie prioritizate. 


De cealaltă parte, Poliția Locală are doar jumătate din posturi ocupate. 30 de agenți acționează zilnic, în trei schimburi, pe raza stațiunii Mamaia și a municipiului Constanța. Conform organigramei, ar mai fi necesari încă pe atât. 


"Organigrama nu este completă și tocmai de aceea se fac eforturi pentru completarea acesteia. Noi am scos la concurs posturile, dar, din păcate, ele nu s-au completat, pentru că cei care s-au prezentat nu au promovat examenul", a adăugat Dan Baltag. 


La concursul organizat de Poliția Locală Constanța, s-au înscris apro-ximativ 70 de persoane, însă doar 16 au reușit să ocupe un post, iar aceste persoane se regăsesc în numărul total de 30 de agenți. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3752 secunde