Tânăr decedat după ce a intrat cu mașina în stâlp, la Mamaia Nord

216
 În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02:15, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism Matiz, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de beton. În autoturism, se mai afla un prieten de-al bărbatului, ambii rămânând încarcerați. 


Pompierii ISU "Dobrogea" au scos victimele dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, iar cadrele medicale SAJ Constanța le-au transportat la spital. Ciprian Bahica, șoferul mașinii, a fost preluat în stare de comă, fiind intubat, însă, din păcate, a fost declarat decedat după ce a ajuns la unitatea medicală. 


"În ciuda eforturilor depuse de medicii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, pacientul rănit grav în accidentul din urmă cu două zile a decedat", a precizat, pentru "Cuget Liber", Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța. 


Tânărul era căsătorit și avea copii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8768 secunde