Tânăr de 23 de ani, în stare gravă după ce și-a tăiat gâtul cu drujba

374
Tânăr de 23 de ani, în stare gravă după ce și-a tăiat gâtul cu drujba - elicopter-1638612328.jpg

Articole recomandate

Un tânăr de 23 de ani din localitatea vasluiană Stâncășeni a fost găsit sâmbătă dimineață într-o pădure în stare gravă, prezentând o plagă tăiată la nivelului gâtului, au anunțat reprezentanții Serviciului de Ambulanță (SAJ) Vaslui.


Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, bărbatul în vârstă de 23 de ani a suferit o hemoragie puternică după ce s-ar fi tăiat cu o drujbă. El se afla într-o pădure cu mai multe persoane. Se bănuieşte faptul că tânărul şi-a provocat rana în mod intenţionat.


„O ambulanţă C2 cu medic de la Bârlad a fost trimisă la Stâncăşeni pentru un bărbat în vârstă de 23 de ani ce prezintă o plagă tăiată la nivelul gâtului. El era în pădure, iar solicitarea a fost făcută de nişte vecini care îl însoţeau.


Se pare că este o autogresiune, tatăl victimei declarând ca pacientul avea o depresie. A fost solicitat elicopterul SMURD de la Iaşi, care urmează să preia pacientul. Victima a suferit o secţiune de trahee, este stabilă hemodinamic şi conştientă, dar prezintă o sângerare puternică", a declarat Ungureanu, potrivit Agerpres.


Poliţiştii au demarat verificări în acest caz pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5362 secunde