Tâlhar prins după zece luni

343
1
Tâlhar prins după zece luni - talharprinsdupazeceluni-1416752404.jpg

Articole de la același autor

Un tânăr din Cernavodă a ajuns după gratii, în sfârșitul de săptămână care s-a încheiat, pentru o tâlhărie comisă la începutul lui 2014, mai precis în urmă cu zece luni!

Potrivit oamenilor legii, fapta a fost comisă în noaptea de 1 spre 2 februarie anul acesta, în jurul orei 21,45. Potrivit anchetatorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgdia, victima, o femeie din Cernavodă, se deplasa pe strada Poet Panait Cerna, iar în zona unor scări care fac legătura cu strada 9 Mai, a fost atacată din spate de suspect. Individul i-a smuls poșeta de pe antebrațul stâng și a fugit.

"În continuare, inculpatul s-a deplasat pe strada Poet Panait Cerna, apoi pe strada Cazărmii, după care a pătruns în parcarea blocurilor "H", de pe strada Medgidiei, iar în fața unor pubele de gunoi a verificat conținutul poșetei și a sustras un telefon mobil marca Nokia, model 206, cu carcasă de culoare neagră, precum și suma de 50 de lei, după care a aruncat poșeta într-o pubelă de gunoi", au precizat procurorii.

Inițial, fapta a fost înregistrată cu autor necunoscut, dar autorul a fost identificat săptămâna trecută ca fiind Marius Neagu, de 26 de ani. Acesta a fost prezentat magistraților Judecătoriei Medgidia, care au dispus arestarea lui preventivă, pentru 30 de zile. Se impune precizat că individul nu este la prima faptă. El a fost eliberat, în 2013, din închisoare, unde a ajuns după comiterea unor furturi. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Joi, 20 Noiembrie 2014
Stire din Eveniment : Mircea Băsescu rămâne în arest
Joi, 20 Noiembrie 2014
Stire din Eveniment : Ion Diniță scapă de arest
Pagina a fost generata in 0.495 secunde