Sute de litri de motorină și trofee de cerb, confiscate de polițiști

221

Articole de la același autor

Polițiștii de la Transporturi au indisponibilizat 33 de plase de pescuit de peste 2 kilometri, dispozitive artizanale de capturare a animalelor sălbatice, 330 de litri de motorină, trei trofee de căprior și zeci de kilograme de carne de vânat, în urma unei percheziții domiciliare la locuințele a doi bărbați din județul Constanța.

Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile a doi bărbați, în vârstă de 44 și 66 de ani, din localitatea Vadu Oii, în baza unor mandate emise de Judecătoria Hârșova. Astfel, au fost descoperite 33 de plase de pescuit din categoria celor comerciale, în lungime totală de 2.378 metri, care erau deținute fără a fi îndeplinite condițiile legale, șase dispozitive artizanale de prindere a animalelor sălbatice (lațuri și capcane), cantitatea de 330 litri de produs petrolier cu miros specific de motorină, trei trofee de căprior și 70 kilograme carne de porc mistreț.

Valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării este de aproximativ 39.100 de lei. Bărbații în cauză au fost reținuți, pe bază de ordonanțe, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Constanța. Cei doi indivizi vor fi prezentați Judecătoriei Hârșova, cu propunere de arestare preventivă. La acțiune au participat și polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7711 secunde