Suspiciuni de fals în scrisoarea medicală trimisă de Nicușor Constantinescu din SUA

388
Suspiciuni de fals în scrisoarea medicală trimisă de Nicușor Constantinescu din SUA - nicusorconstantinescu71221-1404140536.jpg

Articole de la același autor

Magistrații Tribunalului București au suspiciuni că scrisoarea medicală depusă la dosar de președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, cu privire la starea sa de sănătate, a fost falsificată, anunță realitatea.net. 
Potrivit acestora, citând Tribunalul București, semnătura medicului care a emis documentului "diferă izbitor față de cea existentă pe alte înscrisuri". 
"Prin urmare, există serioase îndoieli atât cu privire la autenticitatea unui astfel de înscris, cât și la veridicitatea afirmațiilor din cuprinsul acestuia. O astfel de scrisoare medicală reprezintă, în opinia judecătorului, un înscris ce a fost făcut pro causa, în condițiile în care la data de ….2014, s-a înregistrat la dosarul cauzei sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu privire la propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, iar la dosarul cauzei nu există alte înscrisuri care să ateste starea de sănătate a inculpatului de la sfârșitul lunii …2014 și până în prezent. Mențiunile din înscrisul de mai sus nu par credibile și în contextul în care normele de deontologie profesională impun oricărui medic să consemneze ceea ce constată prin propriile simțuri", mai spune instanța, potrivit sursei citate.
Totodată, judecătorul consideră că Nicușor Constantinescu poate fi îngrijit în rețeaua de sănătate din țara noastră.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.547 secunde