Sunt polițiștii din Constanța pregătiți pentru o luare de ostatici, precum cea de la Onești?

Joi, 04 Martie 2021, 00:01
1617
Uciderea a doi bărbați, la Onești, după ce au fost ținuți ore bune sechestrați într-un apartament de un pensionar de 68 de ani, ridică semne de întrebare cu privire la modul de intervenție al polițiștilor și aduce în prim plan, din nou, lipsurile. De data aceasta, ale personalului specializat. Și Constanța, asemenea Oneștiului, are doar doi polițiști specializați ca negociatori.

Tragediile care au avut loc în ultima perioadă aduc în atenția opiniei publice lipsurile de la nivelul instituțiilor care ar trebui să intervină pentru prevenirea lor. La Constanța, o femeie a murit după ce a căzut de pe marginea balconului apartamentului care era cuprins de flăcări. Autoscara aflată la cea mai apropiată unitate, cu care s-ar fi putut interveni mai repede pentru salvarea victimei, era defectă de doi ani și nimeni nu a făcut nicio solicitare pentru repararea ei. În cazul respectiv, pompierii au fost luați în colimator.

În schimb, cazul de la Onești atrage atenția asupra respectării procedurilor, dar mai ales asupra lipsei de personal, care afectează întreaga Poliție. Unul dintre aspectele care au dus la deznodământul tragic este lipsa negociatorilor. La IPJ Bacău, de exemplu, sunt doi polițiști specializați ca negociatori, dar în ziua fatidică unul era în concediu medical, iar celălalt a ajuns după două ore, pentru că era în ziua liberă.

IPJ Constanța are doi polițiști-negociatori

Prin comparație, și la nivelul IPJ Constanța sunt tot doi polițiști care au certificare de negociatori. Aceștia activează în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și au fost instruiți la București.

De menționat că Poliția Română a demarat programul de formare de negociatori în urmă cu mai bine de un deceniu, dar și în prezent sunt prea puțini, comparativ cu nevoile reale. De exemplu, polițiștii din Constanța au fost formați în 2017 în „arta negocierii”. De atunci, potrivit informațiilor noastre, nu au fost alți polițiști dornici să se perfecționeze în acest domeniu. În aceste condiții, se ridică întrebarea: este pregătită Constanța să facă față unei situații similare, în condițiile în care se poate confrunta cu o situație în care cei doi negociatori să nu fie disponibili imediat?



Indicii că nici procedurile impuse de „arta negocierii” nu au fost respectate


Un alt aspect care ridică semne de întrebare vizează procedurile și dacă au fost sau nu respectate. Căci, cum este de așteptat, „arta negocierii” presupune niște reguli, iar cele întâmplate la Onești ilustrează faptul că cei care au intervenit nu au fost nici măcar în contact cu un specialist care să-i ghideze.

Astfel, regulile după care acționează negociatorii sunt stricte. Sunt anumiți pași care trebuie urmați, din momentul primirii solicitării, anumite tehnici aplicate în discuția cu personajul aflat în criză. „Din momentul primirii solicitării, inclusiv pe timpul deplasării spre adresa respectivă, comunicăm cu coordonatorul situației. Primul lucru pe care îl solicităm este realizarea unui perimetru și îndepărtarea curioșilor, a familiei”, explica în urmă cu puțin timp, pentru „Cuget Liber”, Nelu Filip, unul dintre negociatorii din IPJ Constanța. Prin comparație, la Onești nu a fost realizat perimetru, căci soția agresorului era în apartamentul de deasupra și, din informațiile făcute publice ulterior, chiar îi furniza țigări.

În timpul deplasării negociatorilor către solicitare, recomandarea către polițiștii aflați la fața locului este doar să asculte ceea ce are de spus cel care amenință să se sinucidă. „În felul acesta, se «îngheață» situația până sosesc negociatorii. Indicația este să nu vorbească sau să nu încerce să-l determine să renunțe la gest. Se vor lovi de un refuz categoric și se poate face, fără intenție, mai mult rău”, preciza, într-un interviu anterior, Andrei Mihăilescu. Din nou, la Onești nu s-a procedat astfel, căci adjunctul Poliției Onești a vorbit cu agresorul, ba chiar a încercat să-l convingă să renunțe la acțiunea sa.

Au fost negocieri care au durat 36 de ore

La Onești, negocierea a durat cinci ore, după care, la un moment dat, un factor declanșator (se bănuiește că una dintre victime l-a lovit pe agresor) a dus la tragedie. Experiențele anterioare au arătat că negocierile pot să fie mult mai lungi. De exemplu, la București s-a „negociat” timp de 36 de ore cu o femeie care amenința să se arunce de pe un bloc. În Constanța, cea mai lungă negociere a durat aproximativ trei ore.

Caz similar, la Constanța, în 1995

Dacă negocierile nu dau rezultate, când trebuie schimbat planul și care urma să fie acesta? Această întrebare a fost ridicată de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care a arătat că în prezent este analizat modul de intervenție. „Cu siguranță, din ancheta noastră trebuie să rezulte un lucru foarte clar – dacă negocierile nu duceau la un deznodământ fericit pentru Poliție, care era planul doi, ce ar fi avut în plan să facă”, a afirmat ministrul.

Amintim că un caz similar a avut loc, în 1995, în municipiul Constanța; la acea vreme, un individ evadat din penitenciar a intrat într-un apartament situat la etajul patru și a luat-o ostatică pe proprietară, amenințând că o omoară dacă nu îi erau îndeplinite cerințele. Celula de criză constituită a decis acționarea în forță. Cristi Bocănilă, unul dintre polițiștii care au coborât în rapel, de pe acoperișul blocului, a povestit: „Împreună cu un coleg am executat un rapel. Nu știam unde era individul pentru că la un moment dat a spart geamul și s-a retras. Știam că unde am coborât eu era bucătăria și nu mai răspundea nici el, nici persoana luată ostatic. Atunci am hotărât. Aveam pistol mitralieră cu întăritor de recul, încărcător 20 de cartușe de manevră, iar pe picior aveam pistol cu cartuș pe țeavă, dacă e ceva, cu toate că am riscat. Când am ajuns în dreptul ferestrei, el era în șezut, jos, cu ostaticul lângă el, iar când m-a văzut s-a ridicat în picioare, a apucat cuțitul de lamă, să îl arunce în mine. Pe moment, am luat decizia de a folosi pistolul mitralieră cu cartușe de manevră”. Agresorul s-a speriat, iar între timp a fost prins de polițiștii care au spart ușa și au intrat în apartament. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1626 secunde