Suflet de artist în uniforma roșie de salvator. „Destinul meu este să fiu mâna întinsă!”

Indiferent că este îmbrăcat în uniforma roșie de salvator din cadrul ISU „Dobrogea” sau în timpul liber, plutonierul adjutant Romulus Pascaru nu poate sta deoparte, pleacă alergând să salveze vieți. „Destinul meu este să fiu mâna întinsă!”, a mărturisit el pentru „Cuget Liber”. Când nu salvează vieți, pictează, sculptează sau scrie poezii. Este „supapa” prin care refulează, prin care transformă în frumos durerea, suferința sau moartea pe care le întâlnește la tot pasul, în misiuni. 

S-au împlinit 15 ani de când plutonierul adjutant Romulus Pascaru a îmbrăcat uniforma roșie de salvator în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”. Astăzi, reflectând la anii care s-au scurs și la misiunile în care a intervenit, în care a fost pus în situații limită, în care trebuia să ia decizii rapide, spune zâmbind că „a fi pompier este o meserie, a fi salvator este o calitate”. A fost unul dintre primii pompieri de descarcerare din județul nostru. Pe atunci – ca și acum, de altfel, doar că în prezent sunt mai mulți! -, rolul lor era să vină în ajutorul persoanelor sau animalelor prinse în medii ostile vieții: în mașinile implicate în accidente rutiere, în fântâni, la adâncimi considerabile, în tuneluri, agățați de stâlpi de electricitate sau cu membrele strivite în utilaje. În primii ani, Descarcerarea nu avea decât o singură autospecială și un echipaj de 12 oameni. Alergau de la o solicitare la alta, dintr-un colț al județului în altul și erau speranța pe care o așteptau victimele în clipele extreme. 

Nu este departe de adevăr, căci în cei 15 ani de activitate a intervenit la unele dintre cele mai dificile misiuni: a făcut triaj, alături de colegii lui, la accidente cu 40 sau 50 de victime, a coborât în fântâni adânci de 30 – 45 de metri, a mers prin canalizare, prin dejecții, mai bine de 25 de metri, s-a urcat pe stâlpi electrici pentru a da jos victime electrocutate și multe altele. La o parte dintre ele a venit din timpul liber. „Țin minte, la un accident grav de la intrare în Lumina, dintre un autocar și o volă, era iarnă și am venit cu bicicleta de acasă. De multe ori, auzeam sirena autospecialei de descarcerare – avea un sunet aparte, pe care îl recunoșteam imediat! – și porneam spre locul intervenției. Sau mă sunau colegii mei să mă roage să merg acolo până ajungeau ei, dacă eram mai aproape”, a mai relatat plutonierul adjutant Romulus Pascaru. 

În 2018, a fost desemnat Salvatorul Anului la ISU „Dobrogea”, după ce a salvat o fetiță de un an și zece luni, căzută pe o gură de aerisire a unei fose septice, la o adâncime de aproximativ cinci metri. „S-a mers pe mai multe idei, a fost săpat un tunel, la o distanță de fetiță, în încercarea de a se ajunge la ea din lateral. Eu am folosit altă tehnică, din alpinism, am făcut un lanț special, pe care puteam să-l strâng și să-l slăbesc de la distanță, ca niște extensii ale brațelor mele. Am coborât lanțul la ea, inițial s-a speriat, țipa, l-a aruncat. Noroc că era cu mânuțele în sus, am reușit să trec ochiul lanțului în jurul ei, să o prind de mijloc, și așa am ridicat-o”, își amintește pompierul. 

Istorisiri despre misiunile la care a participat are multe. Multe accidente rutiere, mulți morți, multe împrejurări în care inclusiv viața lui a fost în pericol. De altfel, consideră că motto-ul SMURD-ului se potrivește mănușă: „Cine salvează o viață, salvează o lume. Noi salvăm mai multe lumi!”. La rândul lui, a fost salvat de la înec când era copil. „Aveam vreo zece ani, am plecat de acasă fără știrea părinților să fac baie în mare. Am fost La Butoaie, am sărit în apă, nu știam că era o groapă mare în zonă. M-am trezit când cineva, un adolescent de vreo 15 ani, mă trăgea la mal. Practic, a salvat toate viețile pe care, ulterior, le-am salvat eu”, spune Romulus Pascaru. Iar experiențele pe care le-a trăit în uniforma roșie, durerea și suferința pe care le-a văzut vor face subiectul unei cărți autobiografice, aflate în prezent în lucru. 

Dincolo de duritatea profesiei, plutonierul adjutant Romulus Pascaru este un artist. Scrie poezii, sculptează, pictează și cântă. „Transpun în artă emoțiile acumulate, de la iubire, durere, suferință, moarte. Scriu poezii de mic copil. Țin minte că în clasa a II-a, învățătoarea i-a chemat pe părinți la școală să le spună că am talent și ar trebui să mă îndrume spre acest domeniu. Ai mei, oameni cu picioarele pe pământ, considerau că trebuie să am o meserie. Apoi, am avut un amic, mai mare decât mine, care picta și m-a impresionat și am învățat și eu”, povestește Romulus Pascaru. Astăzi, casa îi este plină de tablouri și sculpturi. „Nu o fac să le vând. Sunt atașat de ele, la fel și soția și cei trei copii ai mei”, ne-a spus pompierul. „Văd piesa precum un computer tomograf, știu ce vreau să iasă când încep să sculptez”, a mai arătat salvatorul. Se retrage în artă precum într-un refugiu și reușește să transpună în adevărate opere, apreciate de cei care le-au văzut, sentimentele pe care le trăiește: durerea, pierderea, suferința, moartea, dar și iubirea și speranța.