Strategia militară, primită cu scepticism. „Facem sectoare și plecăm la instrucții cu căști de tablă!”

2964
Strategia militară, primită cu scepticism. „Facem sectoare și plecăm la instrucții cu căști de tablă!” - sus-1628793082.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 11 august, Strategia militară a României pentru perioada 2021 – 2024. Un document în care sunt anunțate planuri mărețe, de la „dezvoltarea unei structuri de forțe flexibile”, până la „dotări moderne, digitalizare” și „capacitate de reacție rapidă”. Ceea ce atrage atenția în mod deosebit este însă intenția de a reintroduce militarii în termen, în mod voluntar.

Strategia militară a României, adoptată de guvernanți, face referire la o „capacitate defensivă credibilă, pentru o Românie sigură, într-o lume marcată de noi provocări”. Apoi, pe câteva zeci de pagini sunt descrise planuri care de care mai mărețe, privind „modernizarea” și „digitalizarea” Armatei României. Pentru realizarea lor, însă, un prim pas îl reprezintă alocarea pentru Ministerul Apărării Naționale a minimum 2% din PIB, din care minimum 20% pentru înzestrare și modernizare și 2% pentru cercetare, inovare și dezvoltare, „pentru a asigura continuarea procesului de transformare și modernizare a Armatei României, precum și îndeplinirea obiectivelor planificate, în concordanță cu misiunile, responsabilitățile și angajamentele asumate de România în cadrul organizațiilor internaționale”, au arătat reprezentanții ministerului de resort.

Atrage atenția, în cadrul strategiei, la capitolul „Direcții de acțiune în plan militar pentru îndeplinirea obiectivelor”, structurarea intențiilor pe „creșterea nivelului capacității de reacție”, „adaptarea structurală și revederea organizării Armatei la pace și război, centrată pe cerința îndeplinirii misiunilor” și „reforma sistemului de management al personalului”.

Concret, după ce se aduce în prim plan nevoia „atingerii capacității de luptă complete în timpul cel mai scurt, de la unități gata de acțiune permanent până la maxim 60 de zile”, pentru a se sublinia apoi că „Armata României va fi organizată, încadrată, dotată și pregătită astfel încât, cu organizarea pe timp de pace, să poată fi în măsură să execute serviciul de luptă permanent”, se ajunge la dictonul „Luptătorul în centrul oricărei strategii”.

Prin reforma sistemului de management al personalului se are în vedere „un proces care va viza asigurarea încadrării la nivel calitativ și numeric planificat, atât a structurilor naționale, cât și a posturilor alocate în structurile de comandă și de forțe ale NATO și UE”. În acest context, în strategie se arată că „va fi necesară adaptarea capacității instituțiilor militare de învățământ/instruire la nevoile de formare ale Armatei Române și dezvoltarea cadrului normativ pentru recrutarea, selecția și instruirea militarilor voluntari în termen”. Altfel spus, se are în vedere reintroducerea serviciului militar, dar de data aceasta în mod voluntar, nu obligatoriu, cum se impunea în vremurile apuse.

„În alte țări, militarii fac instrucție, nu șmotru!”

Având în vedere planurile moderniste ale șefilor Armatei, am luat pulsul militarilor cu privire la cele anunțate în strategie. Zâmbete triste, râsete și revoltă – acestea au fost primele reacții. „Ei vorbesc despre organizare eficientă pe timp de pace? În nicio unitate nu este schema completă cu personal și facem «sectoare» încontinuu! În nicio armată din străinătate, militarii nu fac sectoare, nu fac munci agricole și nu sapă șanțuri. Când au venit polonezii și au văzut ce facem noi, au rămas uimiți. La ei, militarii fac instrucție, nu șmotru! Dar vorbim despre reorganizarea personalului!”, ne-a transmis un militar, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Cât privește introducerea serviciului militar voluntar, oamenii din Armată sunt sceptici că metoda va avea drept rezultat atragerea tinerilor spre uniforma militară. „Sunt țări dezvoltate care se confruntă cu lipsa personalului, căci nu vin tinerii spre arme, de ce ar fi diferit la noi?”, a mai semnalat un militar.

Cât privește modernizarea și digitalizarea promovate în cadrul strategiei, militarii spun că sunt „vorbe”. „Noi avem în continuare ranițe vânătorești, căști de tablă pe cap, TAB-uri din 77 – 78 și vorbim despre digitalizare? Trebuie schimbat tot, de la mentalitate până la cele mai banale dotări. Abia atunci vom putea vorbi despre progresul Armatei”, au concluzionat militarii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.8625 secunde