X
X
Mai multe ştiri online:

Starea de alertă la Constanța: mai multe sfaturi decât amenzi!

Ştire online publicată Marţi, 02 Iunie 2020. Autor: Florentina BOZÎNTAN
Sursa foto: Florida Politics
Starea de alertă la Constanța: mai multe sfaturi decât amenzi! - fondverificariisusursafloridapol-1591033877.jpg
Restricțiile sunt anulate, rând pe rând, iar cele mai importante "obligații" care le revin constănțenilor în timpul stării de alertă și asupra cărora atrag atenția în continuare autoritățile sunt respectarea distanțării sociale și a măsurilor individuale de protecție împotriva răspândirii COVID 19.

Chiar și în aceste situații, forțele de ordine au ales calea avertismentelor în loc de amenzi. Este, de exemplu, cazul pompierilor și jandarmilor care au desfășurat, de la decretarea stării de alertă până în prezent, numeroase controale la agenții economici din județul Constanța, inclusiv în supermarketuri sau instituții de cultură.



Pompierii au descins în controale în supermarketuri


"De la intrarea în vigoare a prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, personalul de specialitate al Inspectoratului Județean a desfășurat activități de prevenire. Activitățile au fost planificate, organizate și desfășurate la unii operatori economici care desfășoară activități comerciale, precum supermarketuri, centre comerciale, și unități de cultură, respectiv muzee, biblioteci, case de cultură. O parte din activitățile de prevenire au fost desfășurate numai cu personalul ISU Dobrogea, iar altele în cooperare cu militarii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța.

Până în prezent, au fost desfășurate 28 de acțiuni de verificare cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă, la 24 de societăți comerciale și patru instituții de cultură. În timpul activităților preventive, 3.283 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală", a transmis plt. adj. Anca Chiriță, din cadrul ISU Dobrogea.



Avertismente verbale și instrucțiuni despre cum se poartă corect masca!


În destul de multe situații, constănțenii au fost depistați fără mască în timpul cumpărăturilor sau în alte spații închise. Până în prezent, nu s-a luat măsura sancționării lor prin amenzi. "În cazurile punctuale când s-a constatat că persoanele fizice nu utilizau corect măștile de protecție, acestea au fost avertizate verbal și au fost instruite privind portul corect al acestora", a mai precizat plt. adj. Anca Chiriță pentru "Cuget Liber".

Totodată, reprezentanții ISU Dobrogea au spus că în perioada următoare se vor intensifica verificările, în special la obiectivele care urmează să se redeschidă odată cu ridicarea altor restricții, adică la terase.

"Obiectivul principal al misiunilor întreprinse este acela de a spori siguranța cetățenilor în noul context. În acest sens, în perioada următoare se va avea în vedere planificarea și desfășurarea activităților preventive la obiectivele la care a fost reluată activitatea", a mai afirmat Anca Chiriță.

Nici polițiștii nu se "înghesuie" să aplice amenzi. Astfel, în ultima săptămână, forțele de ordine de cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, însoțiți de jandarmi și polițiști locali, au aplicat, în medie, între 15 – 18 sancțiuni contravenționale pe zi, cu valori zilnice de până în 7.000 de lei. Potrivit surselor noastre, principala preocupare a forțelor de ordine, zilele acestea, este ca persoanele sosite de peste hotare să respecte măsurile de izolare sau carantinare la domiciliu. 



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3696 secunde