"Spirtul ucigaș" a mai făcut o victimă. Otrava era colorată cu vopsea de ouă

261

Articole recomandate

O altă moarte suspectă la Plugari: un localnic a fost găsit mort în casă de către fratele său, iar pe o masă din casă o sticlă de alcool sanitar. Corpul bărbatului a fost descoperit în noaptea de joi spre vineri, iar fratele mortului a alertat autoritățile.


Polițiștii au găsit o sticlă de spirt pe care scria spirt sanitar, apoi corpul acestuia a fost transportat la spital pentru a fi expertizat, scrie Ziarul de Iași.


"În data de 5 iunie, în jurul orei 1.30, polițiștii au fost sesizați despre o moarte suspectă, fiind vorba despre un bărbat de 48 de ani, din comuna Plugari. În aceeași clădire a fost identificat un recipient etichetat ca fiind alcool sanitar. Corpul a fost transportat la IML pentru necropsie", au precizat reprezentanți ai Poliției.


În cazul în care medicii vor identifica drept cauză a morții consumul de alcool sanitar contrafăcut, cazul ar putea fi cumulat cu celelate din dosarul spirtului Sante Med.


Astfel, în urma cercetărilor realizate de către polițiștii ieșeni s-a aflat că în spatele contrafacerii spirtului medicinal care ar fi omorât 14 oameni se află Ali Dawoud (65 de ani), zis "Zaher", cetățean iordanian, și Fuad Ahmmed (57 de ani), originar din Irak, care sunt acuzați de ucidere din culpă și înșelăciune. Un alt treilea suspect este și Satar Dawoud, fiul primului.


Medicii legiști au intrat pe fir atunci când un cetățean din Brătești, comuna Stolniceni Prăjescu, a anunțat că un vecin de-al său, Grigore Ermalai, a fost găsit mort în locuința sa.


Cu o zi înainte, pe 15 aprilie, fuseseră înregistrate alte două morți suspecte, ale Anei Lulea și Varvarei Onofrei. Anchetatorii au aflat că toate victimele cumpăraseră de la magazinele din sat sticle de 0,5 litri de alcool sanitar, pe a căror etichetă scria "Sante Med".


După ce a fost analizat, s-a aflat că acel spirt conținea 70% metanol, deși pe etichetă scria etanol, fiind, astfel, toxic pentru om.


La începutul lunii aprilie arabii au decis să contrafacă alcool sanitar și să îl vândă, profitând de cererea mare, din cauza pandemiei cu noul coronavirus. Cei trei au închiriat un imobil din localitatea Dobroești, județul Ilfov.




Timp de două săptămâni, au produs lichidul, folosind 70% alcool metilic și 30% apă, peste care adăugau vopsea de ouă de culoare albastră.


Ulterior, arabii au măsluit și eticheta spritului, scriind pe ea că ar avea alcool etilic rafinat, apă, salcilat de etil, denaturanți, tert-butanol și albastru de metilen.
 


Sursa: ziaruldeiasi.ro






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.917 secunde