Spectacol pe cerul Constanței, de Ziua Armatei Române!

408
Spectacol pe cerul Constanței, de Ziua Armatei Române! - spectacol-1634750684.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii vor avea parte de un spectacol pe cer oferit de flotila aeriană, prilejuit de Ziua Armatei Române. Ei vor putea admira avioanele F-16 din dotarea Bazei 86 Aeriană joi, 21 octombrie, între intervalul orar 14.00 – 16.00, cu ocazia repetițiilor generale, cât și pe 25 octombrie, în intervalul orar 10.30 – 11.30, în cadrul survolului dedicat aniversării.

În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. În 1944, la această dată, teritoriul României era eliberat de sub ocupaţie hortysto-fascistă, cu jertfa a mii de vieţi. Momentul nu a însemnat şi încetarea luptelor duse, alături de puterile Naţiunilor Unite, pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, până la victoria finală. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4298 secunde