Șoferul bulgar suspectat de producerea accidentului din Ungaria a fost arestat

122
Șoferul bulgar suspectat de producerea accidentului din Ungaria a fost arestat - accident-1377935142.jpg

Articole recomandate

Poliția ungară l-a arestat pe șoferul bulgar suspectat de producerea accidentului pe autostrada M5, la 25 de kilometri sud-est de Budapesta, în care au murit trei cetățeni români, iar alți șase sunt grav răniți, transmite Mediafax.ro.

Anunțul a fost făcut vineri seara de poliția pe site-ul său de Internet, relatează MTI.

Un camion de 42 de tone cu numere de înmatriculare bulgărești, care se îndrepta spre Budapesta, a intrat ieri dimineața în vehiculele oprite în coloană într-un ambuteiaj pe autostradă, fără urme de frânare. Coliziunea a implicat trei microbuze și șase autoturisme, a declarat Ministerul ungar de Interne.

Treisprezece persoane au fost grav rănite, iar 14 au suferit răni ușoare, printre acestea numărându-se și șoferul bulgar. Toți răniții, inclusiv din România, Bulgaria, Serbia și Turcia sunt tratați în trei spitale din Budapesta și două din provincie.

Vineri după-amiază, România a trimis un avion militar la Budapesta pentru a repatria răniții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.733 secunde