Șofer cu ALCOOLEMIE RECORD și fără permis, surprins în Medgidia, REȚINUT DE POLIȚIE
Articole de la același autor
Poliția are nevoie de forțe proaspete. Transferul jandarmilor, preferat în locul angajărilor din sursă externă!
29 Iunie 2021
Supărare în rândul instructorilor auto: „Vor să ne scoată țapi ispășitori pentru accidentele rutiere!”
19 Iulie 2021
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, polițiști din cadrul Biroului Rutier Medgidia l-au reținut pe bărbatul în cauză, de 47 de ani.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim că, la data de 4 august, în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism pe Șoseaua de Centură către strada Poporului, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 2,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 04 Iulie 2021
Luni, 19 Iulie 2021
Marţi, 22 Iunie 2021
Miercuri, 21 Iulie 2021
Miercuri, 21 Iulie 2021
Sâmbătă, 17 Iulie 2021
Marţi, 13 Iulie 2021
Duminică, 04 Iulie 2021
Joi, 24 Iunie 2021
Marţi, 22 Iunie 2021