ȘOCANT / Victima, după coliziune, rămăsese în picioare, în gardul viu, cu capul despicat

1665
1
ȘOCANT / Victima, după coliziune, rămăsese în picioare, în gardul viu, cu capul despicat - bmwaccident-1327595572.jpg

Articole de la același autor

Ieri, la Judecătoria Constanța a început procesul în care Radu Popescu este judecat, în stare de arest preventiv, pentru că l-a omorât, la data de 26 noiembrie 2011, într-un accident de circulație produs pe strada Mircea cel Bătrân, pe fostul fotbalist Vasile Luban, de 71 de ani. El a recunoscut comiterea faptei, dar nu în totalitate.

"La data de 26 noiembrie 2011, la ora 3, am fost în clubul Fratteli, cu mai mulți prieteni, unde am băut patru pahare de alcool și energizante. La ora 7 am plecat acasă. Am urcat în mașină, iar pe strada Mircea cel Bătrân, în apropiere de ITM, un autobuz a frânat în față, am intrat în derapaj și m-am trezit în gardul viu. Nu am putut coborî pe ușa din partea stângă, am coborât pe partea dreaptă. M-am uitat pe capotă, pe parbriz, dacă am lovit pe cineva, dar nu am văzut pe nimeni", a declarat, ieri, Radu Popescu, în fața magistraților.

Facem precizarea că, în rechizitoriu, se spune că "victima, după coliziune, rămăsese în picioare, în gardul viu, cu capul despicat". Din această cauză este posibil ca Popescu să nu-l fi observat pe Vasile Luban, variantă în care procurorii nu cred, dar pe care avocații inculpatului o susțin în apărarea acestuia.

"Au apărut câteva persoane lângă mașină, am luat din mașină actele și casetofonul, și am fugit. Am urcat într-un taxi și i-am cerut taximetristului să mă ducă acasă. Dar acesta a refuzat și mi-a arătat ce am făcut. Mai mulți oameni veneau spre mine strigând«Prinde-l! Stai! Puneți mâna pe el!» M-am speriat și am fugit", a povestit în continuare Radu Popescu. După aceea a intrat într-un bar, unde s-a refugiat într-o toaletă, după care a venit un jandarm, care i-a cerut să iasă, pentru că a omorât pe cineva. "Am mers la locul accidentului. Abia atunci am văzut victima în stânga mașinii mele", a spus Radu Popescu.

El a declarat că a consumat stupefiante cu 4 - 5 zile înainte de producerea accidentului, nu în seara respectivă. "Am consumat cocaină și marijuana. Nu a fost prima dată când am consumat droguri, a fost o idioțenie din partea mea, nu consumam foarte des, cred că am consumat în viața mea de trei ori", a spus Radu Popescu.

Tânărul a plâns, ieri, pe tot parcursul declarației pe care a dat-o în fața judecătorilor. El le-a spus acestora că nu ar fi plecat de la fața locului dacă știa că ar fi lovit pe cineva.

"Îmi pare foarte rău… Mi-e foarte greu să mă uit în ochii soției victimei (n.r. - care se afla, îndoliată, în sala de judecată)… Sunt conștient că am greșit, că va trebui să plătesc și sper că familia victimei mă va putea ierta", a spus Radu Popescu, plângând.

Avocații apărării au solicitat efectuarea unor noi rapoarte de expertiză privind alcoolemia și consumul de stupefiante ale lui Radu Popescu. De asemenea, avocații vor să afle, de la specialiști, dacă inculpatul se mai afla în dimineața de 26 noiembrie 2011 sub influența drogurilor sau nu, în condițiile în care acesta spune că ar fi consumat cu câteva zile înainte. Judecătorii au admis și proba privind efectuarea unui raport de evaluare a inculpatului, precum și probele propuse de reprezentanții părții civile, ce constau în audierea a trei martori și prezentarea unor înscrisuri.

Următorul termen de judecată va avea loc la data de 2 februarie, când vor fi audiați șase martori din rechizitoriu.

Comentează știrea

Lubiana Luban - fiica decedatului
27 ianuarie 2012
SOCANT, cum spuneti!

Citesc de fiecare data articolele, comentariile, trec prin toate starile, respir adanc si continui sa traiesc pentru ca tata si-ar fi dorit aceasta... II multumesc lui Dumnezeu ca am avut asa un parinte si ma rog la Tatal nostru, al tuturora, sa ma ajute. Astazi, insa, am inteles ca NU VREAU sa-l iert pe ucigas pentru ca NU POT. Mi-am atins limitele. Creierii tatalui meu se aflau pe parbrizul masinii ucigasului, cata indecenta poate avea incupatul de a afirma ca nu l-a vazut? Dragii mei, in ce lume traim?

Articole pe aceeași temă

Joi, 26 Ianuarie 2012
Stire din Eveniment : Accident rutier la Scafandri
Pagina a fost generata in 1.8435 secunde