ȘOCANT: Un bărbat și-a omorât soția și fetița de un an, iar apoi s-a sinucis

Duminică, 21 Iunie 2020
166
Un bărbat din Teleorman și-a ucis, duminică, soția în vârstă de 39 de ani și fetița de un an și trei luni, apoi s-a sinucis. Poliția Teleorman face cercetări pentru omor.


Polițiștii din Teleorman au fost sesizați, duminică, de către un bărbat din comuna Mereni, sat Merenii de jos, despre un conflict la o familie din localitate.


La fața locului, polițiștii au găsit o femeie de 39 de ani, înjunghiată mortal și o fetiță de un an și trei luni ucisă prin asfixiere. În altă cameră, a fost găsit autorul, care, din primele informații, s-a sinucis.


"În dimineața zilei de 21 iunie, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a înjunghiat mortal soția în vârsta de 39 de ani, iar într-o baie a locuinței a fost găsit cadavrul unei fetițe în vârstă de un an și trei luni care se pare că ar fi fost ucisă prin asfixiere. Ulterior, într-o altă cameră a fost găsit și autorul care prezenta mai multe plăgi, constatându-se și decesul acestuia", au transmis reprezentanții Poliției Teleorman.


Deocamdată nu se știe cauza izbucnirii scandalului în familie.


Ancheta în acest caz este în desfășurare, cercetările fiind derulate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.


Sursa: digi24.ro



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4211 secunde