SMURD va cumpăra două avioane de transport medicalizat. Guvernul a aprobat achiziția

260
SMURD va cumpăra două avioane de transport medicalizat. Guvernul a aprobat achiziția - smurd-1633181604.jpg

Articole recomandate

Guvernul a aprobat, sâmbătă, achiziţionarea a două avioane de transport medicalizat care să fie folosite de SMURD, acestea având capacitatea de 2 sau 3 pacienţi fiecare. Achiziţia se va face din fonduri europene nerambursabile.


"Astăzi a fost emisă încă o hotărâre de Guvern de importanţă majoră - pentru sistemul de urgenţă - a aviza investiţia care depăşeşte 40 de milioane de lei (...) pentru achiziţionarea a două avioane de transport medicalizat care vor funcţiona în cadrul Inspectoratului de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, respectiv SMURD-ului", a declarat, sâmbătă, după şedinţa de Guvern, Raed Arafat.


El a explicat că licitaţia este deja în curs de finalizare, fiind vorba despre două avioane mediu curier, fiecare cu capacitatea de 2-3 pacienţi (doi de Terapie Intensivă, posibilitate de transfer cu ECMO, cu incubator) şi cu rază mare de acţiune.


Arafat a adăugat că speră ca semnarea contractului să aibă loc în cursul acestei luni.


Avioanele le vor înlocui pe cele vechi, primite prin donaţie, care vor trece ca rezervă.


Achiziţia celor două avioane se face din fonduri europene nerambursabile prin programul POIM.


SMURD, prin Inspectoratul General de Aviație, mai folosește pentru intervenții avioane Cessna Citation V model 560 seria 0200 și Piper PA 42-720.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7859 secunde