Sistemul informatic de monitorizare a infractorilor ne costă 241 de milioane de lei

172
Sistemul informatic de monitorizare a infractorilor ne costă 241 de milioane de lei - sistemulinformaticdemonitorizare-1642101330.jpg

Articole de la același autor

Valoarea sistemului informatic de monitorizare electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional-penale este de 241 de milioane de lei, inclusiv TVA. Înființarea lui a fost decisă prin Legea 146/ 2021, iar finanțarea a fost aprobată recent, de Guvernul României. Poliției Române, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Serviciului de Telecomunicații Speciale le revine responsabilitatea dezvoltării și administrării viitorului sistem informatic. Acesta va permite asigurarea protecției victimelor violenței domestice și tragerea la răspundere a agresorilor.

Realizarea sistemului se va întinde pe mulți ani. Numai implementarea proiectul pilot, spre exemplu, va dura patru ani.

„Am încredere că, prin operaționalizarea acestei infrastructuri de monitorizare, se creează un mecanism eficient și necesar, care va contribui la limitarea violenței domestice, un fenomen care mutilează destine și lasă urme adânci în societate. Sunt convins că vă sunt cunoscute cifrele pe anul 2021. Aș vrea doar să fac referire la câteva dintre acestea: 44.522 de fapte înregistrate în primele 11 luni ale anului 2021, la nivelul acestui tip de infracționalitate, nerespectarea ordinelor de protecție crescând cu 503 cazuri, mai exact aproape 20% la nivelul anului 2021. La aceasta se adaugă: în cele 11 luni am avut hotărâri judecătorești și am supravegheat modul de respectare a hotărârilor judecătorești în 12.925 de cazuri - aici vorbim de ordinele de protecție - și am constatat, din nefericire, că 2.600 infracțiuni s-au săvârșit în aceste 11 luni, deci, practic, nu s-au respectat ordinele de protecție în cazul a 2.600 de infracțiuni. Dacă am fi avut aceste brățări electronice, cum le-am mai denumit în alte discuții pe care le-am avut cu dumneavoastră, sunt convins că aceste grozăvii nu s-ar fi întâmplat, pentru că violența intrafamilială este o formă a criminalității, cu un puternic impact, atât în plan fizic, cât și emoțional, cu grave consecințe asupra victimelor și asupra dezvoltării acestora”, a declarat ministrul afacerilor interne, Lucian Bode.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2567 secunde