Sfaturi de la pompieri pentru un Paște fără incendii

332
Sfaturi de la pompieri pentru un Paște fără incendii - incendiipaste-1619725108.jpg

Articole de la același autor

Creștinii ortodocși sărbătoresc, în acest sfârșit de săptămână, Sfintele Paști, prilej pentru toate lăcașurile de cult, multe dintre ele componente ale patrimoniului cultural național, să fie asaltate de enoriași și, inevitabil, expuse unor riscuri de incendii. Pentru a limita producerea unor situații nedorite, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța recomandă atât personalului bisericesc, cât și credincioșilor să respecte o serie de măsuri preventive.



„La începutul fiecărei slujbe, reprezentanții bisericii să le explice credincioșilor că lumânările aprinse trebuie supravegheate îndeaproape și ținute cu grijă pe timpul aglomerației, astfel încât să nu atingă părul sau hainele unei alte persoane, sau alte obiecte combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane. La terminarea slujbelor religioase lumânările aprinse vor fi stinse în mod obligatoriu. Pentru depunerea lumânărilor aprinse vor fi amenajate locuri speciale, neapărat în exteriorul lăcașurilor de cult, la distanță de siguranță față de construcțiile din apropiere, dotate cu tăvi metalice, umplute cu nisip. De asemenea, oamenilor trebuie să li se aducă la cunoștință care sunt căile de evacuare din lăcașele de cult și să li se explice cum să se comporte în cazul unui incendiu izbucnit în incinta acestora (să-și păstreze calmul, să evite îmbulzeala și, astfel, producerea unor accidente nedorite, să încerce să stingă flăcările cu forțele și mijloacele existente, până la venirea pompierilor”, au transmis pompierii constănțeni.


Totodată, pompierii recomandă ca în timpul slujbelor religioase la care participă un public numeros, să fie scoase din interiorul bisericilor covoarele, mochetele și scaunele nefixate pe pardoseală. Este importantă și asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă și stingătoare, cu sublinierea faptului că în cazul mănăstirilor amplasate izolat, în locuri greu accesibile autospecialelor de pompieri, dotările minime pot salva vieți.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3016 secunde