Sfaturi de la Poliție: cum pot fi prevenite furturile din buzunare și poșete!

Miercuri, 14 Aprilie 2021, 20:56
490
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, recent, activități de prevenire a infracțiunilor de furt din buzunare, poșete sau portofele, în zonele Eden și Brătianu din municipiul Constanța. „Specificul acestui tip de infracțiune constă în faptul că locul de acțiune este un spațiu restrâns, de regulă favorizat de aglomerație. În general, noaptea se fură din gări, trenuri, iar ziua, din mijloacele de transport în comun, magazine, piețe, dar doar în anumite intervale orare de timp, atunci când cetățenii se deplasează spre casă sau spre serviciu, mai ales atunci când sunt grăbiți, profitându-se de neatenția acestora”, au explicat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. În consecință, polițiștii au stat de vorbă cu cetățenii, cărora le-au evidențiat modurile în care pot opera infractorii, dar și obiectele care le pot fi sustrase cu ușurință.

Pagina a fost generata in 0.3463 secunde