Patru crime comise cu discernământ

Sergiu Băhăian și locotenenții lui au "toate țiglele pe casă"

3432
Sergiu Băhăian și locotenenții lui au

Articole de la același autor

Sergiu Băhăian și locotenenții săi au comis faptele de care sunt acuzați în cunoștință de cauză, ei având discernământ în mo-mentul comiterii infracțiunilor. Aceasta este decizia la care au ajuns specialiștii de la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" care i-au supus pe Sergiu Băhăian, Valentin Șlepac și Adrian Grigoraș unor expertize psihiatrice. Pe cale de consecință, cei trei vor răspunde penal pentru faptele lor, proporțional cu vina pe care o au în comiterea celor patru crime de care sunt acuzați.
Din cercetările procurorilor, a reieșit că prima victimă a "clanului Băhăian" a fost Lucian Cernat. Bărbatul a fost aruncat, în anul 2006, de pe podul rutier de la Cernavodă, după ce inițial a fost obligat să bea alcool și să înghită pastile de diazepam. O altă victimă a fost Emilian Leonte, de 47 de ani. El a fost lovit cu ciocanul în cap, iar cadavrul aruncat, în anul 2008, în Canalul Dunăre Marea Neagră. Anul trecut, când au găsit corpul acestuia, legiștii au greșit și au spus că este vorba despre o sinucidere. Cu toate acestea, la o a doua necropsie s-a stabilit că moartea a survenit în urma loviturilor primite în cap. Cea de-a treia victimă este Ionel Ulezu. Bărbatul a fost îngropat de viu, în anul 2008, după ce a fost sedat și adus în stare de ebrietate. Cadavrul lui a fost descoperit într-o curte din satul Măgura, județul Constanța, într-o groapă, la aproximativ doi metri adâncime, sub o placă de beton, deasu-pra căreia a fost construit un WC. Ultima victimă găsită de anchetatori este Petrică Captalan omorât tot în 2008. El a fost lovit în cap cu o bâtă și îngropat
într-o altă groapă, în curtea aceleiași case din satul Măgura. Cadavrul a fost descoperit la aproximativ un metru adâncime, deasupra acestuia fiind construită o placă din beton astupată cu pământ. Cei patru bărbați descoperiți morți făceau parte din rețeaua lui Sergiu Băhăian. Ei fuseseră racolați de Adrian Grigoraș și Valentin Șlepac, locotenenții lui Băhăian. Pe numele lor au fost înființate societăți comerciale cu promisiunea că viața lor va fi mai fericită. După ce au fost puși să dea zeci de țepe în numele firmelor ai căror patroni se treziseră, trebuiau eliminați. Oamenii legii susțin că ei au fost omorâți pentru a nu divulga autorităților, afacerile ilegale pe care le făceau în numele firmelor pe care le aveau. Potrivit anchetatorilor, asasinatele au fost executate de Șlepac și Grigoraș la comanda lui Sergiu Băhăian. Casa în curtea căreia au fost ascunse cadavrele aparține fraților Marin și Petrică Piciog, membrii ai rețelei conduse de Sergiu Băhăian. Și ei au firme și ei au participat la numeroase infracțiuni economice. Cei doi cumpăraseră casa din Măgura în urmă cu doi ani.
În luna ianuarie, Valentin Șlepac și Adrian Grigoraș au fost arestați de magistrații Tribunalul Constanța. La scurt timp, a fost prins și Sergiu Băhăian. Ajuns în fața judecătorilor, Sergiu Băhăian a cerut instanței să fie cercetat în libertate și a susținut că nu are nicio legătură cu omorurile pe care "Parchetul i le-a pus în cârcă".
De partea cealaltă, procurorul de ședință a indicat că, în cuprinsul dosarului, există interceptări ale convorbirilor telefonice ale celor trei și că deși Băhăian nu a figurat ca liderul acestui grup de firme, în acte este conducătorul mascat al grupării, întrucât punea în funcții de conducere persoane ușor de manipulat, alcoolici sau bolnavi.
Procurorul a mai arătat că Băhăian a încercat să se sustragă de la anchetă, refuzând să se prezinte în fața procurorilor când a fost citat. Mai mult, atunci când a fost citat cu mandat de aducere, Băhăian a încercat să fugă de polițiști, care au fost nevoiți să folosească pistoalele din dotare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 03 Noiembrie 2009
Stire din Eveniment : Crimă în cartierul Palazu Mare
Pagina a fost generata in 1.3127 secunde