Senatorul Cătălin Voicu, obligat să plătească 200.000 de euro și 119.000 lei către stat

320
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis confiscarea sumelor de 200.000 de euro și 119.000 de lei de la senatorul Cătălin Voicu, prin obligarea plății respectivelor sume către stat, și au instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale lui Voicu până la concurența sumelor confiscate de la acesta, potrivit minutei deciziei prin care par-lamentarul a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de influență.

"În baza art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpații Cășuneanu Costel, Costiniu Florin și Locic Marius la câte 60.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul Voicu Cătălin la 60.200 lei cu același titlu, din care suma de 200 lei repre-zentând onorariul parțial de avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției", se arată în minuta deciziei.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, vineri, condamnarea senatorului Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare pentru trafic de influență în procesul în care a fost judecat pentru fapte de corupție, alături de fostul judecător Florin Costiniu și oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic.

Alături de Cătălin Voicu, au mai fost condamnați de către judecătorii Instanței supreme omul de afaceri Costel Cășuneanu - la patru ani de închisoare, cu eliberare condiționată sub supraveghere, pe un termen de încercare de șapte ani, fostul judecător al ÎCCJ Florin Costiniu, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență, și omul de afaceri Marius Locic, condamnat la patru ani de închisoare cu sus-pendare pentru cumpărare de in-fluență și trafic de influență.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Completul de 5 judecători.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3178 secunde