Semnale de la pompieri: învățați copiii ce să facă în caz de incendiu!

236
Semnale de la pompieri: învățați copiii ce să facă în caz de incendiu! - incendiicopii-1612547493.jpg

Articole de la același autor

În această perioadă, în locuințe sunt utilizate mijloace de încălzire electrice, sobe cu sau fără acumulare de căldură. Totodată, potrivit pompierilor, numeroase evenimente care pun în pericol siguranța copiilor se produc din cauza neglijenței adulților în domeniul apărării împotriva incendiilor. De aceea, pompierii atrag atenția asupra câtorva măsuri pe care fiecare trebuie să le respecte, pentru a evita producerea de incidente ce pot avea sfârșituri dramatice: „Păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copilul nu are acces; înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui; nu îl lăsați singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune; odată cu creșterea, învățați-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situații de pericol”.

De asemenea, copiii trebuie învățați anumite reguli, care îi pot salva viața în situații critice. „Dacă este singur, în momentul izbucnirii unui incendiu, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea focului. Dacă nu poate părăsi locuința, să sune la 112 și să ceară ajutor, precizând adresa cât și faptul că este blocat în casă. Apoi, să iasă la fereastră să ceară ajutor”, au arătat reprezentanții ISU Dobrogea.

Salvatorii atrag atenția că cel mic trebuie învățat să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință. Dacă în încăpere este fum, trebuie să meargă târâș, pentru a evita inhalarea acestuia.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.562 secunde