Semnal de alarmă! Copii lăsați singuri acasă, arși de vii în incendii!

225
Semnal de alarmă! Copii lăsați singuri acasă, arși de vii în incendii! - copiiincendii-1606933322.jpg

Articole de la același autor

Peste 100 de copii și-au pierdut viața în incendii care au avut loc în locuințe, în ultimii opt ani. În cele mai multe cazuri, copiii erau singuri acasă, nesupravegheați, și nu au avut nicio șansă să se salveze din calea focului ucigaș. De aceea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat o campanie prin care atrage atenția părinților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță din locuințe.

Sondajele realizate în ultimii ani arată că unul din patru români lasă copiii mai mici de zece ani nesupravegheați în locuințe.

„Iar potrivit datelor IGSU, în ultimii opt ani, 378 de copii au fost victime ale incendiilor în locuințe, iar 104 și-au pierdut viața. Majoritatea erau lipsiți de supravegherea adulților, în momentul producerii incendiilor”, au arătat reprezentanții pompierilor.

Cât privește cauzele incendiilor, acestea sunt: improvizații ale instalațiilor electrice sau ale mijloacelor de încălzire, folosirea lor necorespunzătoare, improvizații ale instalațiilor de gaz. „Peste jumătate dintre români au declarat că nu au detector de gaz, 72% nu au stingător de incendii, iar 81% nu au detector de fum. Mai mult, 44,5% dintre cei care dețin coș de fum nu apelează la personal specializat, cel puțin o dată pe an, pentru verificarea sau curățarea acestuia”, au mai afirmat pompierii.

Copiii rămân categoria cea mai vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuințe sau gospodării. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului. Din totalul celor care și-au pierdut viața, aproximativ 69% provin din mediul rural, iar 31% din mediul urban.

De aceea, conștientizarea adulților cu privire la responsabilitatea ce le revine în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță în locuințe este obiectivul principal al campaniei naționale „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, lansată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu firmele de distribuire gaz și electricitate.

Supravegherea micuților, pregătirea corespunzătoare a instalațiilor de încălzire, curățarea coșurilor de fum, obligatoriu înainte de venirea sezonului rece (cu personal autorizat), verificarea instalațiilor, repararea defecțiunilor de către specialiști sunt câteva dintre regulile principale care trebuie respectate, astfel încât copiii și ceilalți membri ai familiei să fie în siguranță.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3926 secunde