Se schimbă condițiile în care politicienii și polițiștii își pot lua arme

390
Se schimbă condițiile în care politicienii și polițiștii își pot lua arme - fondpermisportarmamodificare-1344178947.jpg

Legea armelor și munițiilor este propusă, din nou, spre modificare. De data aceasta, sunt vizate normele metodologice de aplicare a legii și mai precis înăsprirea condițiilor în care sunt înarmați demnitarii, magistrații, militarii și polițiști.

Incidentele soldate cu pierderi de vieți omenești, petrecute de la începutul acestui an, în care au fost implicați angajați sau foști angajați ai structurilor din cadrul ministerelor Administrației și Apărării Naționale au evidențiat că Legea 294/2004, privind regimul armelor și munițiilor, are "scăpări".
Dintre acestea, se impune a fi menționat incidentul de la coaforul "Perla" din București, când un polițist, soțul uneia dintre angajate, a intrat înarmat în unitate și a deschis focul asupra celor prezenți; opt persoane au fost împușcate. De asemenea, trebuie readusă în atenție noaptea de 28 spre 29 martie, când constănțeanul de 64 de ani Gheorghe Anton Stroe, pensionar, fost angajat al Ministerului Administrației și Internelor, și-a împușcat mortal soția în casa lor din Techirghiol. În plus, drept mărturie a necesității modificării legislației stau numeroasele situații în care militari sau angajați ai MAI și-au luat viața (sau au încercat!) cu arma din dotare.

Fără derogări!
Drept pentru care, unul dintre aspectele pe care intenționează autoritățile să le modifice prin noua formă a Normelor metodologice de aplicare a Legii 295/2004 vizează condițiile în care li se acordă arme letale demnitarilor, diplomaților, angajaților și foștilor angajați ai ministerelor menționate mai sus.
"Proiectul propune eliminarea derogării în ceea ce privește depunerea documentelor necesare pentru autorizarea procurării, deținerii, portului sau folosirii armelor și munițiilor letale, de care beneficiază în prezent demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, precum și persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție de implică exercițiul autorității publice", se arată în nota de fundamentare a proiectul de lege postat pe pagina web a MAI pentru dezbatere publică.
Astfel, în legislația actuală se precizează că: "Prin derogare (…), persoanele care sunt dotate cu arme de serviciu letale pot face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 15 (n.r. - în care se face referire la faptul că posesorii de arme trebuie să fie apți din punct de vedere medical și psihologic și să absolve un curs de instruire teoretică și practică) prin prezentarea unei adeverințe eliberate de angajator".
În noua formă a legii, această derogare nu mai există, iar categoriile care au dreptul la a deține o armă letală sunt obligate să întocmească un dosar stufos pentru a intra în posesia armamentului și muniției.
Concret, dosarele trebuie să cuprindă: cerere-tip, act de identitate (original și copie), certificat medical (eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult șase luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecțiunile medicale care fac imposibilă autorizarea pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme și muniții letale), certificat de cazier judiciar, aviz psihologic, certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor și adeverință, eliberată de instituția competentă în acest sens, care atestă faptul că titularul, cetățean român sau rezident, are calitatea prevăzută de lege în cazul armelor cu destinația apărare și pază, pentru care persoana poate solicita numai acordarea dreptului de port și folosire.

Proiectul este, în prezent, postat pe pagina web a MAI, la categoria Transparență decizională. Cei interesați îl pot consulta și pot face propuneri până pe 19 august.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3844 secunde