Se plimba pe stradă cu 30 de papagali și un câine! Polițiștii nu l-au iertat de carantină
Articole recomandate
Anunțul zilei de la ministrul Justiției, despre unul dintre suspecții în cazul asasinării lui Adrian Kreiner
20 Aprilie 2024
ARSVOM, intervenție dificilă, din cauza vremii! Marinar în stare de inconștiență, preluat de la bordul unei nave
20 Aprilie 2024
Primarul Iașului, Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT
19 Aprilie 2024
Un sucevean revenit din Italia a fost plasat în carantină, după ce a fost depistat de polițiști în timp ce se plimba pe străzi cu 30 de papagali și câinele său de companie, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, potrivit Agerpres.
Totodată, polițiștii suceveni au aplicat, în timpul acțiunilor de joi, 187 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 335.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3 privind circulația persoanelor, iar o persoană a fost amendată de polițiști cu 5.000 de lei deoarece nu a respectat măsura autoizolării.
La rândul lor, jandarmii suceveni au aplicat zece sancțiuni contravenționale în sumă totală de 2.900 de lei unor persoane care au ieșit din case în ciuda restricției de circulație din Ordonanța Militară nr. 3.
"Facem apel încă o dată către cetățeni să respecte restricțiile de deplasare și să apeleze la completarea declarațiilor pe propria răspundere doar în situațiile limitativ prevăzute. Sperăm ca toată lumea să înțeleagă că aceste măsuri sunt în interesul nostru, al tuturor, și al celor dragi nouă. Ca polițiști ne facem datoria și încercăm să înțelegem toate situațiile și să le abordăm profesionist, dar și uman'', transmit purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 27 Martie 2020
Miercuri, 25 Martie 2020
Miercuri, 25 Martie 2020
Miercuri, 25 Martie 2020
Miercuri, 25 Martie 2020
Miercuri, 25 Martie 2020
Vineri, 27 Martie 2020
Joi, 26 Martie 2020
Miercuri, 25 Martie 2020
Miercuri, 25 Martie 2020