Se face „curățenie” printre terenurile Armatei din județul Constanța

Sâmbătă, 24 Aprilie 2021, 00:00
2706
Armata face „curățenie” printre proprietățile pe care le deține în județul Constanța. În cele mai recente proiecte de hotărâre semnate de ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, un teren de 5 hectare va fi atribuit Primăriei Medgidia, pentru extinderea cimitirului ortodox din localitate, iar un imobil dezafectat din satul Dulcești va fi dat spre închiriere, pentru aproape 3.000 de euro pe lună.

Armata este într-un proces de reorganizare și restructurare, drept pentru care imobilele pe care le deține în administrare sunt evaluate, iar în cazul celor care nu mai sunt utilizate pentru desfășurarea activităților militare, se caută o altă destinație. Două dintre cele mai recente proiecte de hotărâri puse pe hârtie de Ministerul Apărării Naționale vizează două imobile din județul Constanța: unul din satul Dulcești, comuna 23 August, iar celălalt din municipiul Medgidia.

Astfel, potrivit proiectului, Armata deține în satul Dulcești un teren de 95.376 mp, cu mai multe construcții dezafectate. „În acest sens, se propune prin prezentul proiect de act normativ valorificarea, prin închiriere în condițiile legii, în vederea desfășurării unor activități de depozitare furaje, creșterea animalelor și pășunat”, se arată în proiectul ministerului de resort. Prin urmare, militarii au evaluat terenul și construcțiile și au decis că prețul minim de pornire, la licitația publică ce urmează să fie realizată, va fi de 2.948 euro pe lună, iar contractul de închiriere va fi încheiat pe o perioadă de cinci ani. „În contractele de închiriere vor fi prevăzute clauze privind utilizarea și restituirea imobilelor închiriate, păstrarea secretului și clauze privind rezilierea de drept, fără nicio altă formalitate a contractelor, în cazul schimbării destinației”, se mai arată în proiectul legislativ.

Cinci hectare transmise Primăriei Medgidia, pentru extinderea Cimitirului Ortodox



Într-un alt proiect legislativ, Ministerul Apărării Naționale are în vedere transmiterea a cinci hectare deținute în municipiul Medgidia, către administrația locală, în urma unei solicitări transmise de Consiliul Local Medgidia, „în vederea extinderii Cimitirului Ortodox Medgidia, într-un termen de cinci ani de la preluarea părții de imobil, cu asigurarea fondurilor de la bugetul local al municipiului”.

„Ministerul Apărării Naționale a fost de acord cu transmiterea părții din imobilul 387, din domeniul public al statului și din administrarea M.Ap.N în domeniul public al municipiului Medgidia, pentru realizarea obiectivelor de investiții, asumate de Consiliul Local Medgidia prin HCL 78/2020, modificată și completată cu HCL 20/2021, condiționat de transmiterea de către autoritatea publică locală în domeniul public al statului în vederea dării în administrarea M.Ap.N a unei suprafețe de un hectar cu locurile de înhumare aferente, realizate pe partea din imobilul 387, într-un termen de maximum doi ani de la data preluării părții din imobil”, se arată în documentația ministerului.

Proiectele respective sunt pe circuitul de adoptare, în vederea strângerii aprobărilor necesare. 



Pagina a fost generata in 0.3788 secunde