Se deschid cabinete de medicină legală la Medgidia și Mangalia

2171
Se deschid cabinete de medicină legală la Medgidia și Mangalia - medicinalegalapopa2-1580414991.jpg

Articole de la același autor

De ani buni, specialiștii de la Serviciul de Medicină Legală (SML) din Constanța semnalează faptul că instituția se confruntă cu un volum mare de muncă și personal insuficient. O soluție salvatoare, atât pentru specialiști, cât și pentru cetățenii județului Constanța - pentru a nu mai veni în reședința de județ pentru orice hârtie! - este înființarea a două cabinete de medicină legală în județ, la Mangalia și la Medgidia. În consecință, reprezentanții serviciului județean au obținut aprobările necesare, cabinetele au luat ființă, iar în prezent s-a trecut la pasul următor: se caută și medicii legiști care să deservească aceste unități medicale. 
Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța a anunțat scoaterea la concurs a două posturi de medici specialiști medicină legală, unul la Mangalia, celălalt la Medgidia. Cei interesați își pot depune dosarele până la 7 februarie, concursul urmând să se țină în următoarele trei luni. 


Înființarea celor două cabinete reprezintă o noutate pentru Constanța, căci dintotdeauna constănțenii au fost nevoiți să vină la sediul SML din municipiu pentru documentele legale necesare. Doi ani au durat demersurile pentru cele două structuri, dar au fost încununate de succes. 


"Avem structura, avem și banii de salarii. De asemenea, găsim și medici. Avem colegi, tineri specialiști, care de când au terminat rezidențiatul, încă nu au loc de muncă, așteaptă să iasă un post la concurs. Ei nu pot practica în sistemul privat, nu pot pleca în străinătate. Sunt limitați, dacă nu își găsesc de muncă în altă meserie, sunt șomeri. Este păcat, îi calificăm pe banii statului, învață zece ani, iar la final nu avem unde să îi angajăm", a afirmat, pentru "Cuget Liber", dr. Marius Popa, șeful SML Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 6.0339 secunde