Scutul antirachetă din România ar putea fi integrat într-un sistem NATO

281
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat duminică, la Realitatea TV, că sistemul de scut american, ale cărui elemente sunt amplasate în România, dar și în state din zona Central și Sud-Est europeană este compatibil cu un eventual sistem NATO, iar România pledează pentru o astfel de compatibilizare.
Ministrul s-a referit, răspunzând unei întrebări, la posibilitatea ca scutul american "din România și din alte state europene, mai ales din flancul central și sud-estic să fie baza unui sistem NATO". El a spus ulterior că există compatibilitate între aceste două sisteme.
"Sigur, sunt compatibile și noi pledăm pentru această compatibilizare între cele două. Cu alte cuvinte, trebuie să vină și membrii europeni ai Alianței Nord-Atlantice cu tehnologie și fonduri și cu decizia politică necesară, pentru ca Europa în ansamblu să fie protejată de acest sistem", a spus ministrul.
El a reamintit că "Rusia este invitată să participe, în măsura în care acest sistem o interesează" și a spus că în discuțiile pe care le-a avut, la București, cu ambasadorul rus Alexander Churilin nu a simțit din partea acestuia o îngrijorare, ci o dorință de a fi în continuare la curent cu detaliile proiectului anti-rachetă, ale cărui elemente vor fi amplasate în România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4577 secunde