Viitorii șoferi ai Constanței, din nou cu mâinile pe volan

Școlile auto scot mașinile pe străzi! Cine are prioritate la examenul pentru permis

1596

Articole de la același autor

De astăzi, instructorii auto din Constanța ies pe străzi cu mașinile-școală, după două luni în care cursurile de șofat au fost suspendate. Totodată, autoritățile au anunțat că, la începutul lunii iunie, vor relua examinările pentru obținerea permisului auto, iar prioritate vor avea cei care ar fi trebuit să susțină probele practice pe perioada stării de urgență.

Încetarea stării de urgență redeschide activitatea și în școlile auto. După două luni în care au stat cu obloanele trase, iar angajații au fost trimiși fie în concedii, fie în șomaj tehnic, de astăzi, mașinile-școală ies din nou pe trasee, pentru a instrui viitorii șoferi.

"Noi am reluat cursurile teoretice deja, iar de pe 15 mai, scot pe traseu și mașinile, pentru cursurile practice. Bineînțeles, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție. Astfel, cursanții și instructorii vor avea mănuși și măști, vor respecta distanța socială, iar interioarele autoturismelor vor fi dezinfectate după fiecare cursant. De asemenea, între cursanți va fi făcută o pauză de 15 minute, astfel încât autoturismele să fie aerisite", a declarat Niculae Dicu, patronul Dia Auto din Constanța.

Schimbări sunt și în ceea ce privește cursurile teoretice. Astfel, în sălile de curs vor fi mai puțini cursanți, de asemenea "echipați" cu mănuși și măști, iar la accesul în săli există dezinfectante.

Prioritate la examenele practice

Încă de la jumătatea lunii martie, de la debutul stării de urgență, instructorii auto și cursanții ridicau numeroase întrebări: ce se întâmplă cu cei cărora le expiră școala în timpul stării de urgență, ce se întâmplă cu cei programați la examinarea practică în aceste două luni? De altfel, la momentul respectiv, inclusiv prefectul Constanței, George Niculescu, a transmis Guvernului propunerea ca valabilitatea cursurilor școlii de șoferi să fie prelungită de la 12 la 24 luni, pentru a preîntâmpina orice problemă. Nu a fost luată decizia prelungirii valabilității cursurilor auto, ci, așa cum au anunțat reprezentanții Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, s-a hotărât ca, după reluarea activității, să aibă prioritate la examinări candidații care au fost afectați de măsurile restrictive din perioada stării de urgență.

Comisarul Rodica Popescu, reprezentant al DRPCIV, a informat că serviciile din întreaga țară își vor relua activitatea de relații cu publicul de luni, 18 mai. Dar, în primele două săptămâni, nu vor avea loc examinări pentru obținerea permisului.

"Prioritatea noastră este creșterea capacității de preluare a solicitărilor pe linie de înmatriculări/preschimbări permise de conducere prin readucerea în activitate a personalului propriu delegat la alte structuri ca forțe de sprijin pe perioada stării de urgență, întrucât estimăm o creștere semnificativă a solicitărilor pe această linie, odată cu relaxarea măsurilor impuse de starea de urgență", a afirmat comisarul Rodica Popescu.

Un aspect asupra căruia atrag atenția reprezentanții direcției este că accesul în incinta Serviciului de Permise și Înmatriculări se va face în grupuri restrânse și numai în baza programării online.

"Activitățile se vor soluționa doar în baza programărilor online, accesibile pe site-ul instituției, iar accesul în incinta sediilor se va face controlat, în grupuri formate din 5 - 10 persoane, prin grija personalului propriu al serviciilor publice comunitare, în funcție de particularitățile spațiului de lucru cu publicul", au mai arătat reprezentanții DRPCIV.

Examenele, de la începutul lunii iunie

În schimb, constănțenii care doresc să obțină permisul auto vor trebui să mai aștepte până la începutul lunii iunie.

"În ceea ce privește activitatea de examinare, preconizăm reluarea acesteia la începutul lunii iunie, în două etape, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și distanțare socială. Prima etapă: examinarea la proba practică pentru cei declarați admis la proba teoretică și programați la proba practică pe durata instituirii stării de urgență, cu prioritate pentru candidații afectați de măsurile restrictive, respectiv cei cărora le-au expirat documentele aflate în dosarul de examinare sau care expiră în perioada imediat următoare", a afirmat cms. Rodica Popescu.

Deocamdată, nu s-a decis cum se va face programarea candidaților. Sunt luate în calcul două posibilități: fie vor fi programați din oficiu, în ordinea programărilor anterioare, fie vor fi programați de școlile de șoferi, online, pe platforma dedicată, ulterior fiind informat candidatul.

În a doua etapă - adică de la jumătatea lunii iunie - va fi reluată și proba teoretică.

"Vor fi respectate cu strictețe măsurile de protecție: vor fi utilizate măștile, atât de către candidați, cât și de examinatori, interiorul autovehiculelor va fi dezinfectat, înainte de începerea fiecărei probe; la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului va fi respectată distanța de 1,5 metri între persoane și se va evita prezentarea candidaților cu însoțitori (prieteni, rude, susținători), accesul va fi permis doar candidatului și reprezentanților școlilor de conducători auto", a mai afirmat cms. Rodica Popescu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7266 secunde