Școala de poliție se mută la Constanța

2107
Polițiștii locali din Câmpina urmează la Constanța, începând cu această săptămână, cursurile de formare. Decizia a fost luată de Ministerul Administrației și Internelor, potrivit Ordinului 54 din 10 martie 2011.
Deși au școală de poliție chiar la Câmpina, polițiștii locali din oraș sunt trimiși la cursuri de specialitate la peste 300 de kilometri distanță. Drumul până aici, cazarea și masa vor fi suportate de primăria localității, costurile ajungând la 7.500 de lei de persoană.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Câmpina, Carmen Gheorghe, "era mult mai bine dacă aceste cursuri se făceau la Școala de Poliție din Câmpina sau măcar la Jandarmerie. Dacă ar fi fost aici, nu am mai fi plătit cazarea și nici masa". Pentru școlarizarea celor 37 de polițiști, primăria din Câmpina va fi nevoită să plătească mai bine de 280.000 de lei.
Primii trei polițiști locali din Câmpina au plecat deja la cursuri. Următorii 34 sunt așteptați în perioada următoare. Ei sunt cazați în cadrul Școlii de Formare Inițială și Continuă a Personalului de Poliție Frontieră Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.5553 secunde