Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Schimb de ștafetă la Poliția de Frontieră. Nava MAI 1102 supraveghează frontierele Europei

Ştire online publicată Miercuri, 08 August 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Polițiștii de frontieră, membri ai echipajului navei maritime MAI 1103 din dotarea Gărzii de Coastă, s-au întors luni după-amiază acasă, după o misiune Frontex care s-a desfășurat în Marea Egee timp de trei luni. 


Pentru perioada 1 august - 31 octombrie 2018, „ștafeta” a fost preluată de o altă navă maritimă, MAI 1102 din cadrul Gărzii de Coastă, care, împreună cu echipajul de la bord, a fost detașată în Grecia, în cadrul Operațiunii Comune Frontex Poseidon 2018. 


În perioada 29 aprilie - 2 august 2018, nava maritimă de patrulare MAI 1103 - proiect P-157, aparținând Gărzii de Coastă din cadrul Poliției de Frontieră Române, a participat la misiunea Poseidon 2018, organizată sub egida FRONTEX (Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă).


Operațiunea s-a desfășurat în Marea Egee, iar cele două echipaje, aflate prin rotație la bordul navei Poliției de Frontieră Române, au executat misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare și salvare în Marea Egee, la frontiera maritimă a Greciei, alături de forțele de poliție și de impunere a legii ale celorlalte state membre U.E. participante la misiune.


Pe durata misiunilor, polițiștii de frontieră români au executat 74 de misiuni, timp în care nava Gărzii de Coastă a parcurs 813 ore de patrulare.


În această perioadă, polițiștii de frontieră români au participat la șapte acțiuni de căutare și salvare (Search and Rescue) pe mare, în urma cărora au salvat, transbordat și transportat, în total, aproximativ 274 de persoane (61 de femei, 140 bărbați și 73 de minori), care se aflau în pericol de înec în apele Mării Egee. Au fost efectuate procedurile specifice în astfel de cazuri la bordul navei românești (triere și evaluare medicală), iar ulterior persoanele în cauză au fost transportate în porturile grecești și predate autorităților, pentru efectuarea procedurilor specifice.


De asemenea, ca urmare a angajamentelor asumate de țara noastră de a contribui la efortul european de gestionare a fluxului de migranți din Grecia, în perioada 1 august - 31 octombrie 2018, Poliția de Frontieră Română a detașat, în zona operațională a misiunii Frontex din Grecia, o altă navă maritimă de supraveghere, MAI 1102, cu un echipaj format din 26 de polițiști de frontieră.


Timp de aproximativ trei luni, nava Gărzii de Coastă urmează să execute, în apele Mării Egee, misiuni de patrulare, supraveghere, căutare și salvare, alături de celelalte state membre U.E. participante la misiune. 


Obiectivul principal al Operațiunii Comune Poseidon 2018 este de a oferi suport autorităților elene în supravegherea și controlul la frontierele maritime ale Uniunii Europene, precum și de căutare și salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene. Misiunea este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7866 secunde