€ 4.7569
£ 5.4424
$ 4.1883

Mai multe ştiri online:

Scandal pe transportul elevilor din județ. "Sunt iresponsabili!"

Ştire online publicată Luni, 01 Octombrie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Asociația Elevilor din Constanța consideră acțiunile recente ale președintelui Consiliului Județean Constanța,

Marius-Horia Țuțuianu, și ale vicepreședintelui Claudiu-Iorga Palaz lipsite de responsabilitate și asumare, aceștia continuând să administreze „într-un mod defectuos“ serviciul public de transport, fapt ce cauzează „prejudicii grave tuturor elevilor și studenților din județ“.

„De cel puțin un an de zile, reprezentanții elevilor și studenților sunt în discuții cu conducerea CJC cu privire la respectarea legii. Văzând că promisiunile nu se concretizează, în data de 27 iunie, AEC a trimis o adresă către Consiliul Județean, în care solicitam ca în proxima ședință să fie adoptat un proiect de hotărâre prin care elevilor să le fie acordat dreptul de a beneficia de reduceri la transportul județean, așa cum prevede art. 84, alin. (1) și (2) din Legea educației. De atunci și până în momentul de față, reprezentanții autorității județene au înțeles să își paseze responsabilitatea către primărie sau către Ministerul Educației, fără o bază legală sau un dialog cu aceștia”, precizează reprezentanții Asociației Elevilor.

Potrivit acestora, în județul Constanța abandonul școlar are cea mai ridicată rată din țară, ajungând până la 8%, iar lipsa facilităților pentru transportul elevilor contribuie la aceasta.

„Din păcate, reprezentanții CJC adoptă aceeași atitudine de iresponsabilitate față de situația tragică a elevilor din județ, ignorând faptul că fiecare zi ce trece aduce riscul ca sute de elevi să abandoneze școala, astfel ratând orice șansă la un viitor mai bun. Aceștia caută să paseze responsabilitatea către primăriile localităților din județ și chiar către Ministerul Educației, făcând o confuzie gravă între finanțarea complementară a școlilor, care se asigură din bugetul local, finanțarea de la bugetul de stat și finanțarea serviciului public de transport. Facem precizarea că primăriile din județ nu au în competență finanțarea transportului public județean”, mai spun reprezentanții elevilor.

Mai mult, în recentul proiect de hotărâre pentru aprobarea regulamentului și caietului de sarcini în vederea îndeplinirii serviciilor de transport, a fost eliminat punctul care stabilește în sarcina transportatorilor de a acorda reduceri elevilor.

„Jignirile nu le fac cinste elevilor!“

În replică, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu, consideră că nu le face cinste reprezentanților elevilor să jignească mai marii județului și că nu există prevederea legală care să permită instituției pe care o conduce să subvenționeze transportul școlarilor.

„Primăriile sunt cele care subvenționează aceste transporturi, cum ar fi ca și Constanța să subvenționeze. Nu avem texte de lege care să spună foarte clar că și noi putem subvenționa. Inițiativa Asociației Elevilor de a obține o serie de avantaje colegilor lor în ceea ce privește decontarea cheltuielilor de transport este lăudabilă, cu toate acestea, prin jignirea repetată a conducerii CJC, reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța nu demonstrează decât o lipsă de manieră și respect față de reprezentanții unei instituții publice. În plus, presiunea publică exercitată de reprezentanți prin declarații bombastice, referitoare la conducerea CJC, nu contribuie decât la crearea unei situații de conflict total nejustificată în contextul impus de legislația în vigoare. Din punct de vedere al interpretărilor de lege, Consiliul Județean Constanța nu poate să acorde facilități elevilor pentru transportul public, acest atribut, conform Legii Învățământului, aparține unităților administrativ - teritoriale pe raza cărora se află unitățile de învățământ. Pe rolul instanței de judecată există deja un proces pornit. Conducerea CJC consideră că nu poate să se substituie instanțelor de judecată, jignirea conducerii CJC nu garantează soluționarea speței. Vom vedea cum vom putea rezolva acest lucru din punct de vedere legal, la începutul anului următor”, precizează președintele Horia Marius Țuțuianu. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7111 secunde