Scandal monstru în Ovidiu

943
Scandal monstru în Ovidiu - scandal-1310158608.jpg
Scandal de amploare la Grupul Social Culme, situat în apropierea localității Ovidiu. Joi seară, șase bărbați s-au luat la bătaie în plină stradă, iar totul ar fi pornit de la niște gesturi obscene făcute de Iulian Marius Dumitru, de 25 de ani, Florin Caraman, de 23 de ani, Ionuț Caraman, de 21 de ani, care i-ar fi "ofensat" pe Dumitru A-postol, de 43 de ani, Gheorghe Buciu, de 46 de ani, Ion Mun-teanu, de 38 de ani. Supărați că li se atrage atenția asupra com-portamentului lor, primii trei au sărit la bătaie, lovindu-i cu pumnii și picioarele pe adversarii lor.
După ce s-au răcorit, agresorii s-au urcat într-o mașină, iar în graba de a părăsi zona, l-au lovit în plin pe Gheorghe Buciu, pe care își descărcaseră nervii cu doar câteva clipe înainte. În vreme ce bătăușii plecau în trombă de la fața locului, martorii au alertat autoritățile, iar cele trei victime au fost transportate la Spitalul Județean Constanța, cu două ambulanțe.
Potrivit cadrelor medicale, Gheorghe Buciu a ajuns la Urgență în stare deosebit de gravă, având toate coastele rupte și un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toraco-abdominal. "Pacientul a fost supus unei intervenții chirur-gicale; în prezent, se află internat în Secția de Terapie Intensivă și a fost necesară conectarea lui la un aparat de ventilație. Este echilibrat hemodinamic, dar pronosticul este rezervat", a declarat dr. Cătălin Grasa, directorul medical al unității sanitare.
Polițiștii din Ovidiu, în atenția cărora se află cazul, continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate de la ce a pornit scandalul. În funcție de rezultatul investigațiilor, dar și de evoluția stării de sănătate a victimelor, vor stabili de ce infracțiuni vor fi acuzați agresorii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 09 Iulie 2011
Stire din Eveniment : Accident la Kaufland
Pagina a fost generata in 1.568 secunde